Centrala Nucleară de la Cernavodă – Istoria unui proiect strategic marcat de decizii politice, întârzieri și compromisuri

Centrala Nucleară de la Cernavodă, unul dintre cei mai importanți piloni ai sistemului energetic românesc, are o istorie care se întinde pe mai bine de patru decenii. Deși astăzi asigură aproape o cincime din producția de energie electrică a României, construcția sa a fost marcată de decizii politice controversate, dificultăți financiare, probleme tehnice și întârzieri majore.

Primul program nuclear național

Preocupările României pentru energia nucleară au început încă din anii 1950, când au fost realizate primele studii în domeniu.

În anul 1968 a fost aprobat primul program nuclear național, care prevedea construirea până în 1980 a unor centrale nuclearoelectrice cu o putere instalată totală de aproximativ 10.000 MW, distribuită în 15 reactoare. La acel moment nu exista o estimare oficială a costurilor, însă evaluările ulterioare au indicat că investiția ar fi depășit 20 de miliarde de dolari.

Experiența acumulată ulterior la Cernavodă a demonstrat însă că un asemenea proiect depășea posibilitățile economiei românești din acea perioadă. Alegerea tehnologiei nucleare a fost influențată în mare măsură de deciziile politice ale regimului comunist.

De la tehnologia sovietică la reactoarele canadiene CANDU

Prima variantă analizată prevedea construirea unei centrale pe râul Olt, folosind tehnologie sovietică. Deși au existat negocieri îndelungate și chiar a fost înființată o societate dedicată proiectului, planul a fost abandonat.

În cele din urmă, România a ales tehnologia canadiană CANDU (Canada Deuterium Uranium), reactoare care utilizează uraniu natural și apă grea atât ca moderator, cât și ca agent de răcire.

Primele discuții cu partea canadiană au început la sfârșitul anilor ’60, însă au fost amânate din cauza dificultăților economice. Negocierile au fost reluate în 1973 și au avansat lent, întrucât autoritățile canadiene se temeau că tehnologia ar putea fi utilizată în scopuri militare, așa cum se întâmplase anterior în India.

Acordul cu Canada și finanțarea proiectului

În 1977, România și Canada au semnat un acord privind utilizarea energiei nucleare exclusiv în scopuri pașnice.

La 1 ianuarie 1979 a fost înființată Întreprinderea Nuclearo-Electrică Cernavodă, iar negocierile au continuat pentru implementarea proiectului.

Inițial, România și-a exprimat intenția de a cumpăra 20 de reactoare CANDU. Ulterior, planul a fost redus la patru reactoare, iar apoi la doar două, din cauza costurilor foarte ridicate.

Licența pentru un reactor costa aproximativ 10 milioane de dolari, iar construcția completă a unei unități era estimată la aproximativ 900 de milioane de dolari.

În decembrie 1978 a fost semnat contractul de licență pentru tehnologia CANDU, iar Export Development Corporation din Canada a acordat Guvernului României o linie de credit de un miliard de dolari canadieni. Diferența urma să fie acoperită printr-un acord de barter cu produse românești.

Construirea centralei și începutul dificultăților

În februarie 1981, România a semnat contracte cu compania italiană Ansaldo pentru partea convențională a centralei și cu General Electric din Statele Unite pentru turbogenerator.

Centrala a fost amplasată pe malul drept al Dunării, pe o fostă platformă de calcar, iar apa grea necesară funcționării reactoarelor era produsă la Drobeta-Turnu Severin.

Prima unitate urma să fie finalizată în anul 1985.

România intră în incapacitate de plată

Planurile au fost date peste cap în martie 1982, când finanțarea canadiană a fost suspendată deoarece România ajunsese în incapacitate de plată.

Până atunci fusese utilizată doar aproximativ jumătate din linia de credit.

În paralel, conducerea comunistă a decis implicarea masivă a industriei românești în producerea componentelor nucleare, de la schimbătoare de căldură și rezervoare până la pompe și fitinguri speciale.

Lipsa experienței industriale și presiunile politice au dus însă la întârzieri importante și probleme de calitate, iar investițiile în utilaje moderne nu au reușit să compenseze aceste deficiențe.

Politica de austeritate a afectat proiectul

Datoria externă a României a crescut de la aproximativ 1,2 miliarde de dolari în 1971 la aproape 13 miliarde de dolari în 1982.

Pentru a evita condițiile impuse de Fondul Monetar Internațional, Nicolae Ceaușescu a decis rambursarea integrală a datoriei externe.

Această strategie a dus la măsuri severe de austeritate, care au afectat atât populația, cât și marile investiții industriale. Proiectul de la Cernavodă a avut de suferit deoarece echipamentele și tehnologiile occidentale deveniseră foarte greu de finanțat.

Criticile lui Ceaușescu privind consumul de beton

Unul dintre cele mai controversate episoade ale construcției a avut loc în timpul vizitelor lui Nicolae Ceaușescu pe șantier.

Potrivit autorilor lucrării De la atom la kilowatt în România, dictatorul considera că proiectanții folosesc prea mult ciment și fier-beton la anvelopele de protecție ale reactoarelor și a cerut revizuirea soluțiilor constructive pentru reducerea consumului de materiale.

Specialiștii implicați în proiect susțin însă că accentul pus pe economii și pe indicatorii cantitativi, în detrimentul calității și al respectării procedurilor tehnice, a contribuit la întârzieri și la creșterea costurilor.

Condițiile de muncă de pe șantier erau dificile, iar lipsa infrastructurii elementare afecta activitatea celor peste 15.000 de muncitori implicați în construcție.

Propaganda oficială și realitatea din teren

În timp ce presa comunistă prezenta proiectul drept un succes al regimului, realitatea de pe șantier era cu totul alta.

La sfârșitul anului 1989, după aproape un deceniu de lucrări, Unitatea 1 era realizată în proporție de doar 45%, iar activitatea era descrisă drept haotică, cu resurse dispersate și lipsă de coordonare.

Incendiul din 1989

Cel mai grav incident din perioada construcției a avut loc în noaptea de 20 spre 21 aprilie 1989.

Un scurtcircuit produs de un cablu supraîncărcat a provocat un incendiu într-o cameră de montaj a Reactorului 1. Flăcările au cuprins și un recipient cu acetonă, iar intervenția rapidă a muncitorilor și pompierilor a împiedicat extinderea incendiului.

Nu au existat victime, însă fumul a pătruns în canalele de combustibil, fiind necesară curățarea acestora timp de aproximativ șase luni.

Potrivit unor estimări, dacă incendiul ar fi afectat componenta centrală a reactorului, proiectul ar fi fost întârziat cu încă doi ani și jumătate.

Evenimentul nu a fost prezentat în presa comunistă. În schimb, Nicolae Ceaușescu l-a catalogat drept o „neglijență criminală” și chiar un posibil act de sabotaj.

Evaluările Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

După schimbarea regimului politic, România a acceptat monitorizarea tuturor instalațiilor nucleare de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

În 1992, experții AIEA au inspectat șantierul de la Cernavodă și au identificat numeroase deficiențe privind implementarea proiectului și respectarea standardelor internaționale de securitate nucleară.

Organizația a recomandat concentrarea eforturilor asupra finalizării Unității 1, iar reactoarele 3 și 4 au fost trecute în conservare.

În urma negocierilor cu partenerii canadieni și italieni, lucrările au fost reluate, iar România a beneficiat și de programe internaționale de asistență tehnică.

Primul megawatt produs la Cernavodă

În aprilie 1994, România a primit un program de asistență din partea AIEA în valoare de 1,5 milioane de dolari, destinat îmbunătățirii standardelor de securitate și finalizării proiectului.

La 11 iulie 1996, Unitatea 1 a produs primul megawatt de energie electrică.

Pe 2 octombrie 1996 reactorul a atins puterea nominală, iar la 2 decembrie a intrat oficial în exploatare comercială.

Unitatea 2 a fost finalizată în 2007.

Astăzi, cele două reactoare au o putere instalată totală de aproximativ 1.400 MW și asigură în jur de 18% din consumul de energie electrică al României.

Viitorul reactoarelor 3 și 4

Nuclearelectrica continuă proiectele pentru finalizarea reactoarelor 3 și 4, dezvoltate în parteneriat cu companii din Statele Unite, Canada și Italia.

Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 8 miliarde de dolari, fiecare reactor urmând să aibă o putere instalată de 700 MW.

În paralel, Unitatea 1 va intra într-un amplu program de retehnologizare pentru prelungirea duratei sale de viață cu încă 30 de ani.

În septembrie 2025, Nuclearelectrica a semnat două acorduri de finanțare coordonate de banca americană J.P. Morgan pentru retehnologizarea Unității 1 și pentru dezvoltarea reactoarelor 3 și 4, proiecte considerate esențiale pentru viitorul sistemului energetic național.

---

Sursa: wikipedia • Foto: generata cu AI

Build your own radio, podcast or audiobook app on iOS and Android — no code required. Try the live demo at nerapo.app – no signup or card needed.