Actualitate

Ziua Imnului Național al României, 29 iulie – Istoria și semnificația imnului „Deșteaptă-te, române!”

Escrito por radio10.es el 29 de julio de 2026

„Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României și unul dintre cele mai importante simboluri ale statului român. Adoptat oficial la 24 ianuarie 1990, imediat după Revoluția din 1989, imnul reprezintă un îndemn la unitate, libertate și conștiință națională. De-a lungul timpului, cântecul a fost asociat cu momente esențiale din istoria României și a devenit un simbol al luptei pentru independență și demnitate.

Versurile au fost scrise de poetul transilvănean Andrei Mureșanu în anul 1848, sub titlul „Un răsunet”, fiind publicate în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură în contextul Revoluției de la 1848. În literatura de specialitate s-a afirmat că poezia a fost concepută ca răspuns la textul „Către români”, semnat de Vasile Alecsandri.

Melodia, derivată din cântecul „Din sânul maicii mele”, este atribuită în majoritatea studiilor muzicologice lui Anton Pann, deși de-a lungul timpului au existat și alte ipoteze privind autorul acesteia, inclusiv referitoare la Gheorghe Ucenescu.

De-a lungul istoriei sale, „Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul național al Republicii Democratice Moldovenești (1917–1918) și al Republicii Moldova (1991–1994).

Imnul este alcătuit din 11 strofe, însă la ceremoniile oficiale sunt interpretate, în mod obișnuit, strofele 1, 2, 4 și 11.

Istoria imnului „Deșteaptă-te, române!”

Poezia lui Andrei Mureșanu a fost interpretată pentru prima dată în public la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei ceremonii de depunere a jurământului pe Constituție. În contextul Revoluției de la 1848, cântecul a devenit rapid un simbol al mișcării revoluționare și al idealurilor de libertate.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX, melodia a fost interpretată în numeroase contexte patriotice și militare, inclusiv în timpul Războiului de Independență (1877–1878) și în perioada celor două războaie mondiale.

În perioada interbelică, cântecul a continuat să fie un simbol patriotic, deși imnul oficial al României era „Trăiască Regele”.

După instaurarea regimului comunist în 1947, „Deșteaptă-te, române!” a fost eliminat din viața publică oficială și înlocuit succesiv cu imnurile „Zdrobite cătușe”, „Te slăvim, Românie!”, „E scris pe tricolor Unire” și „Trei culori”. În această perioadă, interpretarea cântecului în spațiul public a fost restricționată.

După evenimentele din 23 august 1944, melodia a fost difuzată la radio în contextul schimbărilor politice din acel an.

În timpul revoltei muncitorilor de la Brașov din 15 noiembrie 1987, participanții au intonat „Deșteaptă-te, române!”, transformându-l din nou într-un simbol al rezistenței împotriva regimului comunist.

În timpul Revoluției Române din decembrie 1989, cântecul a fost interpretat de mii de manifestanți în întreaga țară. La 24 ianuarie 1990, prin Decretul-lege nr. 40, acesta a devenit oficial imnul de stat al României, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Între 1991 și 1994, „Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul oficial al Republicii Moldova, fiind ulterior înlocuit cu „Limba noastră”.

Prima înregistrare cunoscută a melodiei datează din 1900, fiind realizată în Statele Unite de solistul Alexandru Pascu. În anul 1910 au fost realizate și primele înregistrări instrumentale și corale la București, Iași și Lugoj.

Cine a compus melodia?

Paternitatea melodiei a fost dezbătută de istorici și muzicologi timp de mai multe decenii.

O primă ipoteză susține că Andrei Mureșanu ar fi compus atât versurile, cât și o variantă muzicală în măsura de 6/8, interpretată mai ales în Transilvania. În revista Musa Română din 1894 se afirma că Mureșanu ar fi fost autorul ambelor componente, melodia fiind armonizată ulterior.

O altă teorie îl indică pe Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann. Potrivit mărturiei sale, acesta ar fi interpretat cântecul „Din sânul maicii mele” în fața lui Andrei Mureșanu în anul 1848, iar poetul ar fi ales melodia pentru versurile sale.

Majoritatea cercetărilor muzicologice îl consideră însă pe Anton Pann autorul melodiei în forma consacrată. Potrivit acestei interpretări, linia melodică provine din cântecul religios „Din sânul maicii mele”, aflat în circulație înainte de 1848.

Istorici și muzicologi precum George Călinescu și Nicolae Iorga au susținut această atribuire, considerând că Anton Pann este cel care a compus sau a stabilit forma definitivă a melodiei.

În prezent, cele mai multe studii muzicologice atribuie melodia lui Anton Pann, fără a exclude existența unor variante mai vechi transmise pe cale orală sau în mediul bisericesc.

Adoptarea oficială ca imn al României

„Deșteaptă-te, române!” a devenit oficial imnul național al României prin Decretul-lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale și publicat în Monitorul Oficial.

Ulterior, statutul său a fost consacrat prin Constituția României din 1991, care stabilește în articolul 12 alineatul (3) că imnul național al României este „Deșteaptă-te, române!”.

Regulile privind interpretarea imnului, arborarea drapelului și utilizarea celorlalte simboluri naționale sunt prevăzute în Legea nr. 75/1994, iar normele metodologice au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.157/2001.

Structura muzicală

Melodia este scrisă în Mi minor, în măsura 4/4, având caracterul unui marș solemn.

Linia melodică este construită astfel încât să permită interpretarea corală și colectivă, fiind adaptată foarte bine textului poetic.

Specialiștii au remarcat existența unor variante mai vechi în măsura 6/8, asociate mediului transilvănean. Forma actuală, consacrată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, păstrează influențe ale muzicii psaltice și ale tradiției muzicale sud-est europene, specifice creației lui Anton Pann.

Statutul juridic

Constituția României stabilește în mod expres că „Deșteaptă-te, române!” este imnul național al statului român.

Legea nr. 75/1994 reglementează situațiile în care imnul trebuie interpretat, printre acestea numărându-se ceremoniile oficiale, vizitele de stat, manifestările naționale și internaționale, ceremoniile militare și alte evenimente stabilite de autoritățile competente.

În practica oficială sunt interpretate strofele 1, 2, 4 și 11.

Semnificația imnului

Titlul „Deșteaptă-te, române!” exprimă ideea de trezire civică și națională, fiind un apel la conștientizarea identității și unității poporului român în contextul Revoluției de la 1848.

Mesajul central al versurilor promovează libertatea, responsabilitatea și solidaritatea națională. Expresia „acum ori niciodată”, una dintre cele mai cunoscute din textul imnului, reflectă caracterul urgent al idealurilor revoluționare și se înscrie în tradiția marilor imnuri naționale europene, fiind adesea comparată cu spiritul revoluționar al imnului francez „La Marseillaise”.

Versuri

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
«Viața-n libertate ori moarte!» strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!