Satul subteran din Vietnam unde oamenii au trăit ani întregi pentru a se ascunde de război

Refugiul ascuns sub pământ

La marginea localității Vịnh Mốc, bambusul se leagănă în bătaia vântului deasupra unor mici tarabe cu mâncare stradală. Scaunele roșii din plastic așezate pe trotuar servesc drept sală de mese improvizată, în timp ce localnicii pregătesc preparate din orez și tăiței la grătar. Este o imagine tipic vietnameză, completată de frigiderele pline cu băuturi reci.

Astăzi, totul pare liniștit. Cu greu îți poți imagina că, în urmă cu șase decenii, acest sat din centrul Vietnamului a fost una dintre cele mai bombardate zone ale țării. În timpul războiului, forțele americane au lansat aici aproximativ 9.000 de tone de explozibili pe parcursul a opt ani.

Lângă tarabele cu mâncare se află intrarea către un al doilea Vịnh Mốc: un impresionant complex de tuneluri subterane construit pentru a proteja locuitorii în timpul Războiului din Vietnam.

Coborârea sub pământ pentru supraviețuire

Înainte de 1965, Vịnh Mốc era un sat liniștit de pescari, asemănător multor alte comunități de pe coasta provinciei Quảng Trị. Zona era caracterizată de câmpuri de orez, sol bazaltic roșu, plaje aurii și păduri de bambus.

Totul s-a schimbat după Acordurile de la Geneva din 1954, care au pus capăt Primului Război din Indochina și au împărțit Vietnamul prin crearea Zonei Demilitarizate Vietnameze, situată la nord de râul Bến Hải. Un an mai târziu a început Războiul din Vietnam.

Poziționat foarte aproape de această zonă strategică, Vịnh Mốc se afla în apropierea unor importante rute de aprovizionare folosite de armata nord-vietnameză. Din acest motiv, localitatea a devenit o țintă constantă pentru bombardamente.

Pentru a supraviețui atacurilor, locuitorii au luat o decizie radicală: să își mute viața sub pământ.

Mutarea în altă parte nu era o opțiune. Bombardamentele erau permanente, iar abandonarea terenurilor și a locuințelor ar fi însemnat pierderea întregului mod de viață. Astfel, săparea unui refugiu subteran a devenit cea mai practică și sigură soluție.

Sute de oameni aveau să petreacă următorii șase ani în adâncul pământului.

Tuneluri construite pentru viață

Ideea construirii unui sat subteran a apărut în timpul unei vizite făcute în zonă, în 1963, de Trần Nam Trung, un important oficial comunist din Vietnamul de Sud.

Inspirat de complexul de tuneluri Củ Chi, aflat lângă actualul oraș Ho Chi Minh, acesta a propus dezvoltarea unui sistem subteran capabil să găzduiască întreaga comunitate.

Spre deosebire de tunelurile înguste de la Củ Chi, concepute în principal pentru deplasare și operațiuni militare, Vịnh Mốc a fost gândit ca un adevărat sat subteran autosuficient. Coridoarele principale erau suficient de înalte pentru ca oamenii să poată merge în picioare, iar din pereții tunelurilor au fost săpate spații de locuit pentru fiecare familie.

Locuitorii aveau deja experiență în construirea unor adăposturi simple. Solul din zonă era suficient de rezistent pentru a nu se surpa și suficient de moale pentru a putea fi excavat cu unelte rudimentare.

Construcția a început în 1965 și a durat aproximativ doi ani.

O capodoperă inginerească

Complexul reprezenta o realizare tehnică remarcabilă. Tunelurile se întindeau pe mai mult de 1,5 kilometri, iar fiecare detaliu era conceput pentru supraviețuire.

Coridoarele au fost construite în zigzag pentru a diminua efectul undelor de șoc provocate de explozii. Tavanele arcuite și pereții groși ofereau o protecție suplimentară împotriva bombardamentelor.

Ieșirile aveau un rol esențial. Acestea asigurau ventilația, căile de evacuare și accesul către resursele aflate la suprafață. Treisprezece ieșiri conectau complexul cu terenurile agricole și cu marea.

Au fost săpate puțuri pentru apă potabilă, iar amplasarea ieșirilor pe laturi opuse permitea circulația naturală a aerului.

Ani petrecuți în întuneric

Vizitarea tunelurilor oferă și astăzi o imagine impresionantă asupra condițiilor în care au trăit locuitorii.

Complexul era organizat pe trei niveluri, situate la adâncimi cuprinse între aproximativ 15 și 23 de metri sub pământ. Coridoarele înguste făceau legătura cu încăperi comune și mici spații familiale săpate în pereți.

Comparativ cu tunelurile Củ Chi, cele din Vịnh Mốc sunt mai spațioase, însă tavanele joase îi obligă și astăzi pe mulți vizitatori să meargă aplecați.

În prezent, tunelurile sunt iluminate electric. În timpul războiului, singura sursă de lumină era reprezentată de lămpile cu ulei. De multe ori, oamenii se deplasau aproape complet pe întuneric pentru a evita să fie observați.

Se estimează că aproximativ 400 de persoane au locuit aici între 1965 și 1972.

Ziua era petrecută în subteran. Noaptea, oamenii ieșeau pentru a cultiva pământul, a pescui și a aduna provizii.

Cele mai emoționante locuri sunt camerele familiale. Aceste mici încăperi, înalte de aproximativ un metru și adânci de aproape doi metri, serveau drept dormitoare pentru familii întregi.

Nașterea vieții în mijlocul războiului

Deși la suprafață moartea era prezentă în fiecare zi, în adâncul tunelurilor continua să apară viață nouă.

Unul dintre spațiile complexului a fost transformat într-o maternitate improvizată. Potrivit ghizilor locali, cel puțin 17 copii s-au născut în tunelurile din Vịnh Mốc.

Nou-născuții erau înfășați în haine vechi, iar alimentația lor începea cu lapte matern și continua ulterior cu manioc sau cartofi dulci pasați.

Cum găteau fără să fie descoperiți

Gătitul reprezenta o provocare majoră. Fumul putea trăda poziția satului și atrage bombardamente.

Soluția a fost sistemul de sobe Hoàng Cầm, denumit după soldatul nord-vietnamez care l-a inventat.

Bucătăriile erau amplasate pe primul nivel al complexului, iar fumul era direcționat prin canale lungi subterane unde se răcea și se dispersa înainte de a ieși prin guri de ventilație camuflate.

Datorită acestei ingenioase soluții, activitatea zilnică putea continua fără a dezvălui existența tunelurilor.

O fortăreață imposibil de distrus

Sistemul s-a dovedit extrem de rezistent.

Potrivit informațiilor prezentate în muzeul Vịnh Mốc, niciun locuitor nu și-a pierdut viața în interiorul tunelurilor pe toată durata bombardamentelor.

Deși armata americană cunoștea existența pasajelor subterane, complexul nu a putut fi distrus.

De la câmp de luptă la atracție turistică

Turul tunelurilor se încheie printr-o urcare abruptă spre una dintre cele șapte ieșiri orientate către mare.

Vizitatorii ies la suprafață pe un deal acoperit de vegetație, de unde se deschide o priveliște spectaculoasă asupra litoralului. După liniștea apăsătoare a tunelurilor, sunetul valurilor și aerul proaspăt par aproape copleșitoare.

Astăzi, Vịnh Mốc este una dintre cele mai populare excursii de o zi din orașul Huế, celebru pentru palatele și monumentele sale istorice.

Tunelurile sunt incluse frecvent în tururile dedicate fostei Zone Demilitarizate, alături de alte locuri marcate de istoria războiului, precum baza militară Khe Sanh, ruinele bisericii Long Hưng și podul Hiền Lương, care a separat cândva Vietnamul de Nord de Vietnamul de Sud.

O lecție despre supraviețuire

Privind astăzi provincia Quảng Trị, cu peisajele sale liniștite și viața aparent obișnuită, este greu de crezut că a fost cândva unul dintre cele mai bombardate locuri de pe planetă.

O masă simplă la una dintre tarabele aflate lângă intrarea în tuneluri oferă vizitatorilor timp pentru reflecție. Experiența Vịnh Mốc amintește cât de departe pot merge oamenii pentru a supraviețui și cât de puternică poate fi dorința de a-și proteja familia și comunitatea.

Complexul Vịnh Mốc rămâne unul dintre cele mai impresionante și tulburătoare exemple din lume despre ingeniozitatea umană în fața războiului.

---

Sursa: cnn • Foto: generata cu AI

Build your own radio, podcast or audiobook app on iOS and Android — no code required. Try the live demo at nerapo.app – no signup or card needed.