Dragobetele – sărbătoarea românească a iubirii celebrată pe 24 februarie

Dragobetele reprezintă o sărbătoare celebrată de români pe 24 februarie, fiind considerată ziua iubirii în tradiția populară autohtonă. Asociată cu renașterea naturii și cu începutul primăverii, această zi îmbină elemente mitologice, religioase și folclorice, păstrate mai ales în mediul rural.

Origini și etimologie

Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”.

Profesorul presupune că, etimologic, cuvântul provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”, cu temă slavă, adăugând că „nu putem ști sigur, pentru că în domeniul etimologiei ești tot timpul pe nisipuri mișcătoare”.

Lingvistul Lazăr Șăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia și semnificând „adunare, mulțime”.

Etnograful Marcel Lutic, de la Muzeul de Etnografie al Moldovei, a considerat că majoritatea denumirilor acestei sărbători își au originea în „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, celebrată pe 24 februarie și numită în slavă Glavo-Obretenia.

Adaptată de români, sărbătoarea a apărut sub diverse denumiri precum „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete” sau „Bragovete”, până când în sudul și sud-estul României s-a impus forma Dragobete.

„Micul dicționar academic” atestă folosirea cuvântului din anul 1774. Rodica Zafiu a afirmat că este posibil ca forma actuală să fi rezultat prin confuzii paronimice și etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui „drag” și reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană.

N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc” (1963), tratează cuvântul „Dragobete” ca substantiv comun, desemnând și un gândăcel de culoare arămie sau verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră, cunoscut și sub numele de „târtăriță” sau „repede” (Cicindela campestris).

În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune, cu rezerve, drept posibil etimon cuvântul sârb „drugobrat”, care se traduce prin „cumnat”.

Alte teorii susțin proveniența din cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, traduse prin „a fi drag”, sau chiar din presupuse rădăcini dacice: „trago” – țap și „pede” – picioare. Marcel Lutic menționa posibilitatea existenței unei divinități dacice celebrate în această perioadă a anului, al cărei nume nu s-a păstrat.

Reprezentări mitologice

Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază Dragobetele cu un personaj din mitologia populară românească, descris drept „zeu tânăr al Panteonului autohton”, patron al dragostei și al bunei dispoziții.

Este comparat cu Cupidon din mitologia romană și cu Eros din mitologia greacă. Autorul îl prezintă drept fiu al Babei Dochia și cumnat al eroului vegetațional Lăzărică.

Romulus Vulcănescu, în „Mitologia română” (1985), îl descrie ca o făptură mitică, tânăr, voinic, frumos și bun.

Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898–1901), menționează că în mai multe comune din Muntenia și mai ales în Oltenia, sărbătoarea „Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul” era numită Dragobete. Potrivit credinței populare, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează.

O legendă din comuna Albeni îl prezintă pe Dragobete Iovan ca fiu al Babei Dochia. El este descris drept o ființă jumătate omenească, jumătate îngerească, un june frumos și nemuritor care umblă prin lume, dar pe care oamenii nu-l pot vedea.

Dragobetele mai este cunoscut și sub numele de Dragomir, un cioban care o însoțește pe Baba Dochia, fiind simbol al primăverii și al reînnoirii firii. O altă reprezentare este cea a plantei numite Năvalnic, despre care se spune că Maica Domnului l-ar fi transformat pe Dragobete în aceasta.

Ovidiu Focșa, etnograf al Muzeului de Etnografie al Moldovei, a subliniat legătura sărbătorii cu fertilitatea, fecunditatea și renașterea naturii. Dragobetele marca revigorarea vegetației, creșterea duratei zilei și armonizarea omului cu natura.

Sărbătoarea mai este cunoscută și sub alte denumiri: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul păsărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Tradiții și obiceiuri de Dragobete

Dragobetele tradițional se sărbătorește pe 24 februarie, în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. În majoritatea zonelor, aceasta este data consacrată, deși există mențiuni istorice care indică și 1 martie.

Îmbrăcați de sărbătoare, tinerii se întâlneau în fața bisericii și mergeau în păduri și lunci pentru a culege flori de primăvară. Dacă găseau fragi înfloriți, îi adunau în buchete și rosteau formule ritualice pentru a fi iubiți tot anul.

Pe dealuri se aprindeau focuri în jurul cărora tinerii stăteau de vorbă. La prânz, fetele alergau spre sat, urmărite de băieți. Dacă băiatul o ajungea pe fată și aceasta îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia: „Dragobetele sărută fetele!”. Sărutul simboliza o logodnă pentru un an sau chiar mai mult.

Unii tineri își crestau brațele în formă de cruce și își suprapuneau tăieturile, devenind frați sau surori de cruce. Alte obiceiuri presupuneau îmbrățișări și jurăminte de ajutor reciproc.

Nu se sacrificau animale în această zi, pentru a nu tulbura rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele strângeau „zăpada zânelor”, iar apa topită era folosită pentru înfrumusețare și descântece de dragoste.

În această zi nu se coase și nu se muncește la câmp. Se face curățenie generală în casă, pentru ca anul să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, utilizată în medicina populară.

Controverse și comparația cu Valentine’s Day

După 1990, românii au adoptat și Valentine’s Day, sărbătorită pe 14 februarie. Popularitatea acesteia a crescut datorită comercializării produselor tematice.

Totuși, o parte dintre români susțin păstrarea tradițiilor autohtone și promovează Dragobetele ca alternativă autentică, sub sloganul „De Dragobete iubește românește!”.

---

Sursa: wikipedia • Foto: generata cu AI