Anul Nou – istorie, semnificație și tradiții din întreaga lume

​ 

Anul Nou este ziua care marchează începutul unui nou an calendaristic și reprezintă unul dintre cele mai vechi și mai răspândite momente de sărbătoare din istoria omenirii. Dincolo de artificii și petreceri, această zi are o semnificație profundă, legată de timp, reînnoire și speranță.

De ce începe anul pe 1 ianuarie

Stabilirea datei de 1 ianuarie ca început oficial al anului a fost decisă prin lege de către Iulius Caesar, în anul 46 î.e.n., odată cu reforma calendarului roman. Potrivit The World Book Encyclopedia, romanii au dedicat această zi lui Ianus, zeul porților, al începuturilor și al trecerilor.

Ianus era reprezentat cu două fețe: una orientată spre trecut, cealaltă spre viitor – un simbol perfect pentru trecerea dintre ani. De la numele acestui zeu provine și denumirea lunii ianuarie.

Consacrarea religioasă a Anului Nou

Din punct de vedere religios, data de 1 ianuarie a fost consacrată oficial ca început de an în anul 1691, de către Papa Inocențiu al XII-lea. În liturghia romano-catolică, această zi reprezintă octava Crăciunului și este dedicată Fecioarei Maria.

Totodată, în Evanghelia după Luca (2,21) este menționată tăierea împrejur a pruncului Iisus, la opt zile de la naștere.

În bisericile evanghelice se păstrează aceeași semnificație biblică, iar în tradiția ortodoxă, 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile cel Mare, episcop de Cezareea Cappadociei, una dintre figurile majore ale creștinismului timpuriu.

Anul Nou în Antichitate

Petrecerile de Anul Nou nu sunt o invenție modernă. Dovezi istorice arată că sărbătoarea era celebrată încă din mileniul al II-lea î.e.n. în Babilon, unde anul începea la mijlocul lunii martie. Atunci, oamenii credeau că zeul Marduk hotăra destinul țării pentru anul ce urma.

Sărbătoarea dura 11 zile și includea ritualuri elaborate, procesiuni, jertfe și ceremonii ale fertilității.

Și la romani, anul a început mult timp în luna martie. Abia în anul 46 î.e.n., Iulius Caesar a stabilit oficial data de 1 ianuarie ca început al anului, consolidând astfel tradiția care s-a păstrat până în prezent.

Revelionul în epoca modernă

În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, cunoscută sub numele de Revelion. Termenul provine din limba franceză – réveillon – și se referă la ospățul de la miezul nopții.

Această noapte este marcată de artificii, petarde, zgomot și urări de „La mulți ani!”, simbolizând alungarea spiritelor rele și întâmpinarea noului an cu energie pozitivă.

Tradiții și obiceiuri din lume

Anul Nou este sărbătorit diferit în funcție de cultură și regiune, fiecare popor având ritualuri menite să aducă noroc și prosperitate:

• Cehia – se consumă supă de linte, simbol al belșugului
• Slovacia – se pun bani sau solzi de pește sub fața de masă
• America de Sud – unii întâmpină anul nou stând pe piciorul drept
• Grecia – se prepară o prăjitură cu bani (vasilopita)
• Israel – se mănâncă mere cu miere, pentru un an dulce
• Italia – masa începe cu linte, iar uneori paharele sunt aruncate pe fereastră
• Spania – se mănâncă 12 boabe de struguri, câte una pentru fiecare lună a anului

Tradiții de Anul Nou în România

În România, Anul Nou este încărcat de obiceiuri vechi, transmise din generație în generație. Se spune că în prima zi a anului nu trebuie aruncat nimic din casă, pentru a nu „arunca” norocul. De asemenea, tradiția spune că este bine ca prima persoană care intră în casă să fie brunetă, considerată aducătoare de noroc.

În noaptea dintre ani, oamenii își pun dorințe, iar zgomotul produs de petarde și artificii are rolul de a alunga spiritele rele. Desfacerea șampaniei la miezul nopții simbolizează prosperitatea, iar colindele și urăturile precum Plugușorul (pe 31 decembrie) și Sorcova (pe 1 ianuarie) completează atmosfera sărbătorii.

Sărbătorile de iarnă din România rămân un amestec de credință, tradiție și bucurie, păstrând vie legătura cu trecutul și oferind speranță pentru anul ce începe.

---

Sursa: wikipedia • Foto: generata cu AI