Jonathan Edwards și recordul care a rezistat 30 de ani. Povestea unei zile istorice în atletism
Escrito por radio10.es el 4 de septiembre de 2025
Pe 7 august 1995, la Campionatele Mondiale de la Gothenburg, britanicul Jonathan Edwards a schimbat pentru totdeauna istoria triplusaltului. În doar câteva minute, a sărit de două ori mai departe decât oricine reușise înainte, stabilind un record mondial de 18,29 metri, care rezistă neatins de trei decenii.
Ziua în care frica s-a transformat în legendă
Edwards a sosit în Suedia purtând o pereche de ochelari cumpărați în grabă din duty free. Nu era un moft, ci o strategie: voia să își ascundă teama de rivali. „M-am gândit că aș putea să nu câștig, iar asta ar fi fost un dezastru, chiar dacă tot sezonul am sărit foarte bine”, își amintește el.
În realitate, nu avea motive de îngrijorare. La primul salt a devenit primul om din lume care a trecut de 18 metri, iar la al doilea a depășit și bariera psihologică de 60 de picioare, oprind cronometrul la 18,29 m. Cel mai apropiat adversar, Brian Wellman din Bermuda, a rămas la peste jumătate de metru distanță.
„Este ceva estetic în acel salt. Încă îmi aduce un zâmbet pe față, chiar dacă a fost reușit de propriile mele picioare subțiri. E minunat să faci ceva ce nimeni altcineva nu a mai reușit în istorie”, spune Edwards.
De ce recordul a rezistat trei decenii
Din 1995 până azi, doar opt atleți au trecut pragul de 18 metri. Americanul Christian Taylor a ajuns cel mai aproape de record, cu 18,21 m, dar bariera lui Edwards rămâne neatinsă. Explicația? O combinație între contextul epocii și stilul unic al britanicului.
El însuși crede că atletismul avea o „bază mult mai adâncă” în anii ’80 și ’90, iar azi sportul pierde talente către discipline mai bine finanțate. În plus, Edwards a avut o calitate aparte: viteză pură pe pistă și capacitatea rară de a menține ritmul între fazele triplusaltului. „Am fost mai degrabă un sprinter care sărea decât un săritor clasic. Poate de aceea nimeni nu a reușit să reproducă exact stilul meu.”
Credință, presiune și un an irepetabil
Parcursul său sportiv nu a fost tipic. Fiul unui preot anglican, Edwards a intrat în atletism din convingerea că talentul său era un dar divin. Pentru o vreme, chiar a refuzat să concureze duminica. „Nu cred că aș fi fost atlet fără credință. Am simțit că trebuie să fiu un bun administrator al acestui dar”, mărturisește el.
În 1995, britanicul a trăit apogeul carierei: recordul mondial oficial la Gothenburg și un 18,43 m fabulos la Lille, nerecunoscut din cauza vântului favorabil. Apoi, la Jocurile Olimpice a cucerit argint în 1996 și aur în 2000, dar recunoaște că nu a mai atins niciodată perfecțiunea tehnică din acea vară magică.
Ce urmează pentru record?
Edwards știe că, mai devreme sau mai târziu, cineva îi va doborî performanța. „Nu e sfârșitul lumii dacă va fi bătut. Dar recordul a devenit parte din mine, din viața mea.” Întrebat dacă ar vrea să fie în stadion atunci, a zâmbit: „Cu siguranță nu. Aș prefera să fiu singur, în liniște, să procesez momentul.”
Până atunci, săritura de 18,29 metri rămâne nu doar un reper tehnic, ci și un simbol al frumuseții atletismului: curaj, viteză, și o clipă de perfecțiune transformată în eternitate.
Sursa & foto: cnn
