Săptămâna Luminată – tradiții, obiceiuri și reguli în prima săptămână după Paște

Escrito por el 13 de abril de 2026

Săptămâna Luminată – tradiții, obiceiuri și reguli în prima săptămână după Paște

Săptămâna Luminată, prima săptămână după Paște, este una dintre cele mai importante perioade din calendarul creștin-ortodox. Află ce tradiții și obiceiuri se respectă în aceste zile sfinte și în ce zile nu este voie să speli sau să muncești.

Săptămâna Luminată este una dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox din luna aprilie.

Aceasta începe imediat după Duminica Paștelui și durează șapte zile, timp în care credincioșii păstrează tradiții vechi, respectă obiceiuri și evită anumite activități considerate nepotrivite. Descoperă ce înseamnă Săptămâna Luminată, ce tradiții se păstrează, ce superstiții există și în ce zile nu este permis să speli după Paște.

Ce este Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată reprezintă perioada de șapte zile care urmează imediat după Paște. Este una dintre cele mai importante săptămâni din calendarul creștin-ortodox și este dedicată bucuriei Învierii lui Iisus Hristos. Această perioadă simbolizează victoria vieții asupra morții și speranța vieții veșnice.

Denumirea de „Săptămâna Luminată” provine dintr-un obicei vechi. În trecut, cei botezați în noaptea de Paște erau numiți „luminați” și purtau haine albe pe tot parcursul săptămânii. Aceste haine simbolizau puritatea sufletului și lumina adusă de Hristos. În această perioadă, în biserici se oficiază slujbe speciale, iar ușile altarului rămân deschise, semn al deschiderii cerurilor pentru credincioși.

Fiecare zi din Săptămâna Luminată are propriul sens și tradiții specifice. Lunea Albă este ziua dedicată vizitelor la nași și fini. Joia Verde este legată de binecuvântarea grădinilor și rugăciuni pentru recolte bogate. Vinerea Scumpă sau Izvorul Tămăduirii este ziua în care se sfințește apa și este asociată cu vindecarea și purificarea sufletului.

În această săptămână, tradiția spune că nu este bine să se spele rufe, să se lucreze la câmp sau să se facă muncă grea în gospodărie. Aceste reguli exprimă respectul față de Înviere și dorința de curățare spirituală. Totodată, nu se organizează parastase și nici înmormântări obișnuite. Dacă are loc un deces, slujba se face în spiritul Învierii.

Săptămâna se încheie cu Duminica Tomii, o zi importantă pentru credincioși, care amintește momentul în care apostolul Toma L-a văzut pe Hristos după Înviere, întărind astfel credința celor îndoielnici.

Ce tradiții are fiecare zi din Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată începe imediat după Duminica Paștelui și este una dintre cele mai frumoase perioade din calendarul ortodox. Timp de șapte zile, credincioșii se bucură de Învierea lui Hristos și respectă obiceiuri menite să aducă binecuvântare și protecție. Se spune că în această perioadă porțile Raiului sunt deschise.

Lunea Albă – ziua deschiderii porților Raiului

Prima zi după Paște este cunoscută drept Lunea Albă. Tradiția spune că cei care mor în această zi ajung direct în Rai. Este o zi dedicată rugăciunii și slujbelor religioase. În unele zone, oamenii se stropesc cu apă, simbol al purificării și al unui nou început.

Marțea Albă – zi de odihnă și pomenire

Marțea Albă este asociată cu odihna și amintirea celor trecuți în neființă. Nu se spală, nu se calcă și nu se fac treburi gospodărești. Femeile oferă de pomană pască și vin roșu. Este și o zi dedicată vizitelor sau întoarcerii vizitelor de Paște.

Miercurea Luminată – „nunta șoarecilor”

Miercurea din această săptămână este cunoscută și ca „nunta șoarecilor”. Bărbații pot lucra la câmp, însă femeile nu trebuie să muncească. Se crede că nerespectarea acestei tradiții aduce șoareci în gospodărie. Este și o zi în care se poate mânca de dulce.

Joia Verde – ziua grădinilor

Joia Verde este dedicată naturii și recoltei. Nu se lucrează, pentru a evita seceta sau dăunătorii. Un obicei spune că se aduc 44 de găleți de apă și se aprind lumânări în curte pentru prosperitate.

Vinerea Scumpă – Izvorul Tămăduirii

Această zi este una specială, dedicată sfințirii apei. Se spune că Maica Domnului a descoperit un izvor vindecător. Credincioșii merg la biserică, iau agheasmă și se stropesc pentru sănătate.

Sâmbăta Luminată – zi fără parastase

Este singura sâmbătă din an în care nu se fac parastase. Morții sunt pomeniți în Duminica Tomii. Este o zi liniștită, de rugăciune și reflecție.

Duminica Tomii – întărirea credinței

Această zi amintește momentul în care apostolul Toma s-a convins de Învierea lui Hristos. În multe zone, credincioșii duc ouă roșii și colaci la biserică, care sunt sfințite și oferite simbolic pentru sufletele celor adormiți.

Superstiții în Săptămâna Luminată. Când nu este voie să speli

În această perioadă există numeroase obiceiuri păstrate de-a lungul timpului. Una dintre cele mai cunoscute întrebări este legată de spălatul rufelor.

În Săptămâna Luminată, miercuri și vineri sunt zile fără post, ceea ce este rar în calendarul ortodox. Cu toate acestea, nu toate zilele sunt potrivite pentru muncă.

Conform tradiției, rufele se pot spăla doar miercuri, joi și sâmbătă. Luni și marți sunt considerate zile de sărbătoare continuă după Paște, iar vinerea este dedicată Izvorului Tămăduirii.

Există și o credință veche conform căreia cei care mor în această săptămână merg direct în Rai, fără judecată. Acest lucru subliniază caracterul sfânt și binecuvântat al perioadei.

În această săptămână nu se organizează nunți și nici parastase, iar slujbele de înmormântare sunt mai scurte și au un caracter luminos, punând accent pe Înviere.

Izvorul Tămăduirii – sărbătoarea apei vindecătoare

Vinerea din Săptămâna Luminată este cunoscută drept Izvorul Tămăduirii și este dedicată Maicii Domnului.

Tradiția spune că aceasta i-a arătat împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare. În această zi se sfințește agheasma, iar credincioșii merg la biserici și mănăstiri pentru a lua apă sfințită.

Printre locurile cunoscute pentru astfel de tradiții se numără Mănăstirea Ghighiu, unde se află o icoană a Maicii Domnului și un izvor considerat tămăduitor. De asemenea, Biserica Greacă din Brăila este frecvent vizitată pentru izvorul său sfânt.


Sursa: stirileprotv • Foto: generata cu AI

Launch your own Radio and Media App on iOS and Android – No Coding Required. Discover nerapo


Canción actual

Título

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake