Cum este sărbătorit Crăciunul în lume: tradiții și obiceiuri din diferite culturi

Escrito por el 22 de diciembre de 2025

​ 

Sărbătoarea care unește continente

Crăciunul este celebrat în moduri surprinzător de diverse, de la nordul înghețat al Europei până în insulele tropicale ale Asiei. Deși simbolurile principale sunt Nașterea Domnului și Moș Crăciun, fiecare cultură și-a dezvoltat propriile ritualuri, personaje și tradiții care dau culoare sărbătorilor.

În Finlanda, Moșul poartă numele de Joulupukki și, potrivit legendelor, vine din ținutul Korvatunturi, un munte în formă de ureche care „ascultă” dacă cei mici au fost cuminți.

Tradiții europene: între solemnitate și veselie

Germania

Adventul este perioada cea mai încărcată de emoție, iar în Ajun familiile se reunesc pentru cină și slujba de Crăciun. Obiceiul Christklots, arderea unui butuc în noaptea de Ajun, era menit să protejeze casa de nenorociri. Tot în Germania s-a născut tradiția împodobirii bradului, încă din secolul al XVI-lea.

Elveția

Elvețienii îl așteaptă pe Samichlaus, care are datoria de a aduce și bradul în casă. O tradiție aparte este „Parada ridichilor luminate”, când copiii sculptează ridichi mari în care pun lumânări, asemenea dovlecilor de Halloween.

Anglia

În Marea Britanie, butucul de Ajun este numit Yule log. Bradul a devenit popular după ce prințul Albert a împodobit unul la castelul Windsor în 1814. Copiii primesc darurile pe 25 decembrie, iar ciorapii agățați la șemineu sunt un simbol esențial. Celebră este și budinca de Crăciun flambată.

Italia

Crăciunul începe cu Novena, cu opt zile înainte de 25 decembrie. Cadourile sunt aduse pe 6 ianuarie de vrăjitoarea bună Befana, care intră prin horn. În multe zone, ieslele și teatrul popular Irozii sunt tradiții de neînlocuit.

Austria și Suedia

În Austria, colindatul pe străzi și piețele de Crăciun din Viena sunt atracții majore.
În Suedia, Ajunul este ziua centrală a sărbătorii, cu preparate tradiționale și daruri. Moșul suedez seamănă cu un pitic îmbrăcat în roșu și este mare iubitor de orez cu lapte.

Islanda

În Islanda, tradiția este cu totul aparte: 13 Moși Crăciuni coboară din munți, câte unul pe zi, punând dulciuri sau, dacă cei mici nu au fost cuminți, câte un cartof în ghetuțe.

Finlanda

Aici, Crăciunul este un moment de reuniune familială și reculegere. În Ajun, la ora 12:00, se proclamă „pacea de Crăciun”, o tradiție veche de aproape 600 de ani. Moșul întreabă mereu: „Sunt cumva copii cuminți aici?”, iar masa festivă include șuncă, curcan și orez cu o singură migdală ascunsă, despre care se spune că aduce căsătorie în anul ce vine.

Danemarca, Olanda, Grecia, Polonia, Spania, Rusia, Ungaria

  • Danezii împart cadourile în jurul bradului, fiecare oferind un dar următorului.
  • Olandezii îl așteaptă pe Sinter Klaas, sosind pe un cal alb.
  • În Grecia, masa rămâne neadunată după cină, ca Iisus să își poată potoli foamea.
  • Polonezii încep cina după apariția primei stele pe cer, numită Gwiazdka.
  • Spaniolii primesc cadourile pe 6 ianuarie, de la cei Trei Magi.
  • În Rusia, Moș Crăciun este însoțit de Snegurocika, iar păpușile Matrioșka sunt oferite cadou.
  • În Ungaria, Ajunul este încărcat de numeroase superstiții și obiceiuri casnice.

Crăciunul în America și Caraibe

Statele Unite

Americanii trăiesc Crăciunul într-o adevărată explozie de lumini. Se aprind lumânări în fiecare din cele cinci săptămâni de dinaintea sărbătorii, iar simbolurile precum Santa Claus, ciorapul de Crăciun și pomii gigantici amplasați în orașe fac parte din imaginea specifică. Curcanul și prăjitura cu fructe confiate sunt nelipsite.

Cuba și America Latină

În Cuba, Ajunul numit nochebuena este sărbătorit printr-o masă tradițională cu porc fript într-o groapă cu cărbuni. Muzica și reuniunile mari de familie sunt esențiale.
În Costa Rica, Columbia și Mexic, darurile sunt aduse de Copilul Iisus. Mexicul celebrează și Festivalul sculpturii în ridichi.

Tradiții asiatice și orientale

Chile și Liban

Chilienii folosesc figurine de lut numite pasebre, iar Moș Crăciun își alege câte una pentru noroc.
Libanezii plantează grâu cu o lună înainte de Crăciun, simbol al fertilității și speranței.

Japonia, India, Filipine

  • În Japonia, Crăciunul este marcat de lanterne, păpuși și aranjamente florale.
  • În India, creștinii împodobesc pomi de mango sau bananieri, iar bisericile sunt decorate cu Crăciunițe.
  • În Filipine, sărbătoarea începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, în cadrul tradiției Misa de Gallo, însoțită de teatru religios și colinde.

Sursa: digi24 • Foto: foto 1 pixabay; foto 2 pixabay

  


Canción actual

Título

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake