Prima linie de metrou din București, noiembrie 1979 – începutul unei revoluții subterane

​ 

Puține momente din istoria orașului București au avut impactul major pe care l-a avut deschiderea primei linii de metrou. La finalul anilor ’70, Capitala era un oraș în expansiune rapidă, sufocat de traficul de la suprafață și de presiunea industrializării.

Pentru autorități, introducerea unui sistem modern de transport subteran nu era doar un plan tehnic, ci un gest simbolic: dovada că Bucureștiul putea sta alături de marile capitale europene.

Ideea proiectului

Ideea metroului însă este mult mai veche decât inaugurarea lui. În anul 1909, inginerul Dimitrie Leonida propunea pentru prima dată un sistem de transport subteran în București, anticipând creșterea orașului și nevoia unui mijloc de deplasare rapid și eficient.

Propunerea a rămas însă doar pe hârtie timp de decenii, fiind amânată de războaie, instabilitate și lipsă de fonduri. Abia în 1974 s-a aprobat documentația tehnică pentru un metrou modern, iar în 1975 au început efectiv lucrările.

Prima linie, cunoscută astăzi drept parte din magistrala M1, a fost construită într-un ritm accelerat. Tronsonul avea 8,63 kilometri și includea șase stații: Semănătoarea (astăzi Petrache Poenaru), Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii și Timpuri Noi.

Această rută nu a fost aleasă întâmplător. Ea lega platforme industriale importante și zone dens populate de locuințe muncitorești. Metroul trebuia să fie mai întâi de toate un instrument al eficienței economice, capabil să transporte rapid forța de muncă a epocii.

Lansarea și circulația cu călători

Pe 16 noiembrie 1979, linia a fost pusă în exploatare tehnică, iar la câteva zile distanță, pe 19 noiembrie, a început circulația efectivă cu călători. Bucureștenii au descoperit atunci „trenul galben fără cai”, expresie metaforică folosită la acea vreme pentru a sublinia modernitatea și viteza noului sistem de transport.

Trenurile, fabricate în România, erau robuste, simple, dar eficiente — un element important într-o perioadă în care importurile erau descurajate.

Inaugurarea oficială a avut loc pe 19 decembrie 1979 și a fost un moment puternic încărcat politic. Nicolae Ceaușescu a participat personal și a mers chiar cu una dintre garnituri. Pentru partidul comunist, metroul era un simbol al progresului și al modernizării socialiste, o dovadă că România putea construi infrastructură complexă prin forțe proprii.

Narativa oficială a vremii prezenta metroul drept o realizare majoră a regimului, iar imaginile cu Ceaușescu conducând trenul au devenit parte din propaganda epocii.

Dincolo de simbolism, prima linie de metrou a schimbat real modul în care oamenii se deplasau. Stațiile erau proiectate într-un stil funcționalist, cu linii simple și materiale locale. Adâncimea redusă a tunelurilor, impusă de stratul acvifer al orașului, a permis acces rapid între suprafață și peron.

Deși designul părea auster în comparație cu metrourile vestice, rapiditatea și stabilitatea transportului au fost apreciate de public.

Impactul asupra orașului

Impactul a fost imediat: traficul de la suprafață s-a fluidizat, iar timpul de parcurgere între vestul și centrul orașului s-a redus semnificativ. Pentru mii de oameni, mersul la serviciu a devenit mai predictibil și mai rapid.

Iar pentru Capitală, acesta a fost doar începutul. În anii următori, rețeaua a continuat să se extindă, cu o viteză variabilă, dar constantă, în funcție de contextul economic și politic.

Un element adesea ignorat în discuțiile de astăzi este faptul că București este, și în prezent, singurul oraș din România care are un sistem de metrou funcțional. Au existat discuții și planuri pentru alte orașe, însă niciun proiect nu a trecut de stadiul de concept.

Metroul bucureștean reprezintă astfel o infrastructură unică la nivel național, rezultat al unei combinații de ambiție politică, necesitate urbană și viziune tehnică.

Privind înapoi, prima linie de metrou a fost mai mult decât un tronson de 8,63 kilometri. A fost începutul unei noi etape în dezvoltarea Bucureștiului.

A demonstrat că orașul poate evolua, se poate adapta și poate adopta soluții moderne. A fost o investiție pentru zeci de ani, care continuă să fie esențială pentru mobilitatea capitalei.

Iar în centrul acestei povești stă un adevăr simplu: metroul Bucureștiului a pornit de la o viziune — una venită în 1909, reluată în 1974 și devenită realitate în 1979. O viziune care, deși utilizată politic la vremea respectivă, a rămas un câștig indiscutabil pentru oraș și pentru oamenii săi.

---

Foto: generata cu AI • Surse:

• wikipedia
• digi24 – digistoria
• europalibera