Ar putea La Folia să fie cea mai rezistentă melodie din istorie?

​ 

De la câmpurile Portugaliei medievale până la coloanele sonore de la Hollywood, La Folia a traversat peste cinci secole, transformându-se dintr-o melodie populară pentru țărani într-una dintre cele mai reinterpretate teme muzicale din istorie.

Originile nebuniei muzicale

Primele acorduri distinctive au apărut în Portugalia, la sfârșitul secolului al XV-lea, în cadrul festivalurilor populare. Numele – „folie” sau „nebunie” – descria dansurile frenetice ale țăranilor. Scriitorii renascentiști o numeau „zgomotoasă, plină de vivacitate și foc”.

Succesul a fost rapid: un secol mai târziu, La Folia se răspândise în Spania și apoi în toată Mediterana, dusă de muzicieni iberici angajați în Vatican sau la curțile italiene.

De la dans sălbatic la rafinament baroc

În jurul anului 1650, melodia s-a schimbat radical: a încetinit, s-a standardizat și a devenit o temă fixă, potrivită pentru rafinamentul baroc. Această „domesticire” a salvat-o de uitare, în timp ce alte dansuri populare dispăreau.

Între 1670 și 1700, compoziții inspirate de La Folia au apărut de la Zaragoza la Oxford, iar până în 1760 melodia ajunsese în Mexic și Bolivia. Mari compozitori precum Corelli, Vivaldi, Bach și Handel au inclus tema, uneori fără a o numi explicit.

Corelli și gloria variațiunilor

Unul dintre cele mai celebre aranjamente îi aparține lui Arcangelo Corelli, care a creat 23 de variațiuni spectaculoase pentru vioară, întinse pe 11 minute. Lucrarea era considerată odinioară un rit de trecere pentru toți violoniștii aspiranți.

Dincolo de sălile de concert

La Folia nu a rămas doar în muzica „înaltă”. A fost cântată în balade politice suedeze, în opere comice engleze și chiar a influențat cântece populare din Finlanda și Norvegia.

Compozitori romantici precum Beethoven, Berlioz, Brahms sau Liszt au folosit și ei tema. Rachmaninoff a compus variațiuni pe baza ei, crezând inițial că îi aparține lui Corelli.

La Folia pe marele ecran

Tema a supraviețuit și în cinematografie. A apărut în filmul The Addams Family (1991) și în coloana sonoră a peliculei 1492: Conquest of Paradise. În 2016, regizorul Adam Grannick a folosit variațiunile lui Geminiani ca fundal pentru un film experimental premiat la Manhattan Film Festival.

De ce a rezistat atât de mult?

Unii o apreciază pentru austeritatea ei (John Williams), alții pentru caracterul „spaniol” (Andrés Segovia). Profesorul Alexander Silbiger vorbește despre „nuanța de trecut și glorie iberică” pe care o evocă.

Dar explicația ar putea fi psihologică. Elizabeth Margulis, expertă în cogniția muzicală, arată că repetiția face muzica mai atractivă și mai „umană”. La Folia oferă exact asta: un nucleu repetitiv, dar suficient de flexibil încât fiecare compozitor să-l reinventeze, păstrând mereu „fantoma” temei originale.

O rețetă muzicală eternă

La Folia seamănă cu o carte de bucate transmisă din generație în generație: ingredientele de bază sunt aceleași, dar fiecare adaugă propria aromă. De peste șase secole, tema renaște sub noi forme, fie pe clavecin, fie pe chitară electrică.

---

Sursa & foto: bbc