Turcia ar putea renunța la sistemul „all-inclusive”. Planurile guvernului pentru a reduce risipa alimentară

Escrito por el 25 de agosto de 2025

​ 

Măsuri pentru reducerea risipei la micul-dejun

Guvernul Turciei a inițiat o serie de măsuri menite să reducă risipa alimentară, în special la micul-dejun tip bufet sau mixt. Printre acestea se numără eliminarea cerinței unui număr minim de persoane pentru servirea mesei și posibilitatea trecerii la un sistem „alege ce mănânci”.

23 de milioane de tone de alimente, irosite anual

În fiecare an, în Turcia se irosesc aproximativ 23 de milioane de tone de alimente. Potrivit unui raport al Fundației pentru Prevenirea Risipei, circa 35% dintre fructe și legume sunt aruncate înainte să ajungă pe masă.
Acest fenomen contribuie la creșterea inflației și a determinat Consiliul Prezidențial pentru Politici Agricole și Alimentare să elaboreze un raport detaliat care va fi prezentat președintelui Recep Tayyip Erdoğan. După analiză, subiectul ar putea ajunge în Parlament, unde s-ar introduce reglementări pentru a stopa risipa și pentru a elimina obligativitatea porțiilor impuse la micul-dejun.

Jumătate din alimentele de la micul-dejun ajung la gunoi

Micul-dejun turcesc a devenit tot mai popular în ultimii ani, dar este privit și ca o sursă majoră de risipă. Multe localuri impun comanda de porții strict în funcție de numărul de persoane la masă, ceea ce duce la cantități mari de mâncare neconsumată.
Ramazan Bingöl, membru al Consiliului Prezidențial pentru Politici Agricole și Alimentare și președinte al Asociației Naționale a Restaurantelor și Turismului (TÜRES), a declarat că jumătate din alimentele servite la un astfel de mic-dejun ajung direct la gunoi.

Acesta a subliniat că și hotelurile all-inclusive reprezintă o problemă similară: turiștii își pun pe farfurie porții mari din toate preparatele, însă nu reușesc să le consume integral. Pierderile anuale se ridică la milioane de lire, iar stoparea risipei este considerată esențială pentru reducerea inflației alimentare.

Posibile schimbări în hoteluri și restaurante

Dacă raportul va fi adoptat în Parlament, hotelurile ar putea renunța la sistemul „all-inclusive” și ar putea trece la varianta „a la carte”, în care clienții comandă doar ceea ce știu că vor mânca.
În restaurante și cafenele, ar putea fi interzisă obligativitatea porțiilor în funcție de numărul de persoane, iar nerespectarea regulilor ar putea atrage amenzi din partea Ministerului Comerțului.

Reguli pentru hrănirea animalelor fără stăpân

Raportul abordează și problema hrănirii animalelor fără stăpân. Autoritățile atrag atenția că aruncarea mâncării pe străzi, chiar și cu intenția de a hrăni animalele, murdărește orașele, răspândește bacterii și poate îmbolnăvi animalele.
Bingöl a explicat că în multe țări europene această practică este interzisă, deoarece perturbă echilibrul natural. Soluția propusă este colectarea resturilor alimentare și trimiterea lor către adăposturi, dar, mai ales, reducerea risipei încă de la sursă.


Sursa & foto: stirileprotv

  


Canción actual

Título

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake