Cea mai mare benzinărie din lume. De ce mulți se pierd când ajung aici
Escrito por radio10.es el 14 de junio de 2025
Un bărbat a fost complet uimit atunci când a pășit în cea mai mare benzinărie din lume și a văzut cu ochii lui cum arată locul, în realitate. Imaginile surprinse de acesta au fost postate pe internet și au devenit virale în scurt timp.

O experiență care i-a lăsat pe mulți fără cuvinte
Pentru șoferi, benzinăriile sunt puncte de oprire esențiale. Unii le preferă pe cele mici, pentru a evita cozile, în timp ce alții caută locații mari, unde pot face și cumpărături rapide. Însă un bărbat a rămas mut de uimire atunci când a ajuns la cea mai mare benzinărie din lume. Locul părea să nu se mai termine. Imaginile postate online au stârnit un val de reacții din partea internauților.
Unde se află cea mai mare benzinărie din lume și de ce e ușor să te rătăcești acolo
Fie că-ți place sau nu, ca șofer ești nevoit să te oprești la benzinărie. Dar există o stație de alimentare care a devenit celebră în întreaga lume și atrage zilnic mii de vizitatori.
Un turist britanic a fost surprins de dimensiunile și complexitatea celei mai mari benzinării din lume. Aceasta are nu mai puțin de 120 de pompe de combustibil, un magazin uriaș, produse alimentare proaspete și multe alte facilități.

Cea mai mare benzinărie din lume se află în Texas
În Texas, Statele Unite ale Americii, se află benzinăria care a redefinit ideea de oprire la pompă. La Buc-ee’s, situată la aproximativ 75 de kilometri de Austin, în localitatea Luling, alimentarea cu combustibil devine o adevărată experiență de tip mall. Aici găsești de toate: fructe, legume, carne la grătar, preparate delicioase, fast-food, gustări, suveniruri, încărcătoare pentru vehicule electrice, tricouri, căni, pălării și articole branduite cu logo-ul Buc-ee’s. Practic, e ca un hypermarket ultra-dotat.
O rețea de magazine cu reputație impecabilă
Buc-ee’s este o rețea americană de magazine de tip „convenience store”, renumită pentru dimensiunile sale colosale, pentru curățenia impecabilă și pentru atmosfera prietenoasă. Compania a fost fondată în 1982 de Arch „Beaver” Aplin III și Don Wasek, în Clute, Texas. De atunci, a crescut rapid și a deschis numeroase locații în statele din sudul și sud-estul SUA.
Magazinul din Luling se întinde pe o suprafață de 75.000 de metri pătrați, lucru ce i-a adus titlul de „cea mai mare benzinărie din lume”.

Un magnet turistic pentru oricine vizitează Texasul
Cei care ajung în zonă sau vizitează statul Texas aleg adesea să se oprească măcar o dată la Buc-ee’s, pentru a trăi această experiență unică. Este o oprire obligatorie pentru mulți turiști.
Tod, un creator de conținut cunoscut în mediul online, a decis să viziteze această locație impresionantă. A filmat totul, iar videoclipul postat pe TikTok a adunat reacții din întreaga lume, devenind rapid viral.

Sursa: a1 • Foto: a1 & unsplash