Cicatrici subacvatice: Urmele mineritului din abis, vizibile și după 50 de ani

​ 

Președintele Donald Trump încearcă să accelereze noile eforturi de minerit în adâncurile mării, dar, la o jumătate de secol după ce primele teste de minerit în ocean au identificat noduli bogați în minerale pe fundul mării de pe coasta de est a SUA, urmele provocate abia încep să se vindece.

Scufundarea în abisul oceanic de pe Platoul Blake, un lanț muntos aflat în largul Carolinei de Nord, este o experiență memorabilă.

Este un loc unic, diferit de orice alt fund marin pe care microbiologul Samantha Joye l-a vizitat vreodată. În submersibilul ei de adâncime numit Alvin – un vehicul pentru trei persoane, construit din titan gros, capabil să reziste presiunii uriașe de la mare adâncime și dotat cu două brațe robotice pentru colectarea de probe – coborârea la aproximativ 2.000 m sub apă durează peste o oră.

Pe parcurs, oceanul devine un spectacol de bioluminescență și viață marină. Apar pești mari, mici și meduze, creveți, melci de mare, caracatițe și sute de calamari care par curioși de vizitatorul neobișnuit.

„Am lucrat în multe locuri, dar Platoul Blake m-a uimit. Este absolut spectaculos prin diversitatea sa”, spune Joye, amintindu-și de ultima sa scufundare din august 2018. Fundul mâlos era plin de viermi, bureți, stele de mare și scoici mari cât un antebraț.

În mijlocul acestei abundențe de viață, o zonă a platoului este complet sterpă – marcată de cicatricile primului test de minerit de adâncime efectuat în 1970.

Deși testul a fost doar un exercițiu demonstrativ, mineritul comercial în adâncuri figurează azi pe multe agende internaționale. În aprilie 2025, Trump a semnat un ordin executiv pentru a accelera acest tip de exploatare.

Urmele acelor prime teste rudimentare sunt încă vizibile pe fundul oceanului. Oamenii de știință cred că ele oferă doar o imagine redusă a efectelor devastatoare pe care mineritul pe scară largă le-ar putea avea asupra ecosistemelor marine.

Primul test minier subacvatic a fost realizat de compania americană Deepsea Ventures, în iulie 1970.

O mașină asemănătoare unui aspirator a fost folosită pentru a colecta aproximativ 60.000 de noduli de mărimea unei mingi de baseball de pe fundul oceanului. Acești noduli – compuși din mangan, nichel și cobalt – se formează extrem de lent, câțiva milimetri la fiecare milion de ani, dar sunt considerați esențiali pentru industria bateriilor, telefoanelor inteligente, tehnologiei medicale și militare.

Proiectul Deepsea Ventures a fost abandonat, iar nicio altă activitate minieră nu a mai avut loc în acea zonă a coastei de est. Totuși, în 2022, un robot operat de la distanță a explorat Platoul Blake și a descoperit urme adânci în noroi, întinse pe o distanță de peste 43 km. Aceste urme păreau recent făcute, ca niște șine de tren. În acele locuri, viața marină dispăruse complet.

Contrastul dintre aceste urme și restul zonei bogate în biodiversitate este izbitor.

Cercetătorii nu au imagini „dinainte” cu acea parte a platoului, dar ceea ce se vede azi arată clar impactul de durată. Situl este considerat un avertisment indirect pentru ceea ce s-ar putea întâmpla dacă mineritul se extinde în alte regiuni oceanice.

Simulări efectuate în Zona Clarion-Clipperton din Oceanul Pacific, o zonă intens vizată în prezent pentru minerit, arată că ecosistemele afectate ar putea avea nevoie de sute de ani pentru a se reface. Zone arate în 1989 aveau încă, după 26 de ani, doar jumătate din diversitatea microbiană inițială și puține specii mari, mai ales cele care se hrănesc prin filtrare.

„Dacă nici microbii nu se refac repede, atunci cine o face?”, se întreabă Joye.

Deși testul din 1970 a fost considerat minim invaziv, cercetările recente confirmă că impactul este de lungă durată. Chiar și după ce o parte a zonei a fost recolonizată, urmele sunt încă vizibile și efectele persistă.

Companiile The Metals Company și Impossible Metals susțin că tehnologia actuală este mai blândă cu mediul decât cea din anii ’70.

Impossible Metals, de exemplu, spune că va colecta nodulii „cu grijă”, unul câte unul, fără a răscoli fundul mării. Firma a solicitat deja o licență pentru explorare și exploatare minieră în largul coastelor Samoa Americane.

„Orice activitate minieră are un impact. Dar noi am dezvoltat tehnologii pentru a-l reduce cât mai mult”, spune Oliver Gunasekara, directorul executiv al Impossible Metals. El afirmă că mineritul actual se desfășoară în unele dintre cele mai biodiversificate locuri de pe planetă, precum pădurile tropicale din Indonezia, unde se extrage nichelul.

Totuși, cercetătorii avertizează că fundul mării este un ecosistem încă puțin înțeles.

Peste 70% din oceanele lumii rămân necercetate, iar impactul real al mineritului este greu de prevăzut, spune Christopher Robbins, de la Ocean Conservancy. În 2023, cercetătorii au estimat că 90% dintre speciile din Zona Clarion-Clipperton sunt complet noi pentru știință. Au fost descoperite peste 5.000 de organisme necunoscute.

În 2024, în Platoul Blake a fost descoperit cel mai mare recif de corali de adâncime din lume: peste 83.000 de movile de corali, pe o suprafață de 500 km lungime și 100 km lățime, de-a lungul coastei sud-estice a SUA.

Oamenii de știință avertizează că mineritul ar putea distruge specii neidentificate și resurse medicinale valoroase.

Peste 20 de medicamente au fost dezvoltate din organisme descoperite în adâncuri. Mineritul necontrolat ar putea face ca multe alte substanțe utile să fie pierdute pentru totdeauna.

Câmpia abisală nu este singurul ecosistem expus riscurilor, avertizează Robbins.

Mașinile miniere agită sedimentele de pe fundul mării și eliberează deșeuri lichide din vasele de la suprafață, formând nori tulburi care se pot răspândi la mari adâncimi și distanțe. Cercetările arată că acești nori pot afecta comportamentul, reproducerea și hrănirea organismelor marine.

Studiile indică faptul că norii de particule pot perturba comunicarea bioluminescentă, pot stresa producția de mucus la meduze, pot bloca branhiile peștilor sau chiar pătrunde în sistemul lor digestiv.

Impactul asupra capacității oceanelor de a capta carbonul rămâne incert.

Speciile care trăiesc în apele adânci sunt responsabile pentru absorbția a peste 6 gigatone de carbon anual – aproximativ 14% din emisiile globale generate de oameni. Vehiculele de aspirare pot elibera până la 172 de tone de carbon pe kilometru pătrat pe an, potrivit Planet Tracker.

Mineritul în apele SUA poate afecta și industria pescuitului. Robbins avertizează asupra potențialelor conflicte între minerit și pescuit, din cauza lipsei de informații clare despre consecințe.

Un studiu din 2023 a arătat că rutele de migrație ale unor specii de ton se suprapun cu zonele vizate pentru minerit.

Tonul bigeye, skipjack și cu aripioare galbene riscă să fie afectat. În plus, țările în curs de dezvoltare pescuiesc până la 10% din tonul lor din aceste zone.

Platoul Blake nu este momentan o țintă directă pentru minerit, dar îngrijorările persistă.

Gorka Sancho, expert în ecologie piscicolă la College of Charleston, a trimis în 2024 o petiție către președintele Joe Biden, solicitând protecția pe termen lung a zonei. În 2020, Trump emisese un moratoriu care interzice forajul și mineritul în apele de sud-est ale SUA până în 2032. „Dar lucrurile se pot schimba rapid în zilele noastre”, avertizează Sancho.

În schimb, Zona Clarion-Clipperton a devenit principala țintă a companiilor miniere. Se estimează că această zonă conține mai mult nichel, cobalt și mangan decât toate zăcămintele terestre la un loc.

În aprilie 2025, Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru accelerarea mineritului offshore.

Documentul, intitulat „Dezlănțuirea Mineralelor și Resurselor Critice Offshore ale Americii”, a fost urmat de o cerere oficială din partea companiei canadiene The Metals Company, pentru o licență de explorare, inclusiv în zone internaționale.

Acest demers ar putea intra în conflict cu Convenția ONU asupra Dreptului Mării (UNCLOS), pe care SUA nu au ratificat-o. BBC a cerut un punct de vedere de la The Metals Company, dar nu a primit niciun răspuns până la data publicării.

Ordinul lui Trump obligă NOAA să accelereze procesul de acordare a autorizațiilor.

NOAA a răspuns că evaluează cererile în conformitate cu legea privind resursele minerale de pe fundul mării și oferă posibilitatea comentariilor publice. Agenția spune că explorează metode de eficientizare a procesului, eliminând cerințele învechite și colaborând cu parteneri internaționali pentru o reglementare transparentă și bazată pe știință.

În cadrul unei audieri în Congres, profesorul de inginerie mecanică Thomas Peacock de la MIT a subliniat că unele dintre efectele mineritului nu mai sunt doar teoretice.

Studiile sale din 2022 – realizate parțial pentru The Metals Company – au arătat că doar 2–8% din particulele în suspensie ajung la 2 metri deasupra fundului mării, dar pot rămâne în apă ore întregi. Chiar dacă densitatea sedimentelor este mică, Peacock avertizează că este nevoie de tehnologii mai precise pentru a estima impactul la scară comercială.

El a propus crearea de zone vaste în care mineritul să fie interzis, pentru protejarea ecosistemelor marine.

Până când riscurile vor fi mai bine înțelese și reglementările vor fi clare, peste 900 de oameni de știință și experți în politici publice au cerut o amânare globală a activităților miniere din adâncuri.

Între timp, cicatricile lăsate de primul test minier american din 1970 sunt încă acolo, întipărite în abisul unei lumi pline de viață.

„Consider acest loc o comoară naturală. Ce-l face atât de special?”, întreabă Samantha Joye, privind înapoi la ultima ei coborâre pe Platoul Blake. „Misterul acesta merită descifrat. E responsabilitatea noastră să protejăm aceste habitate.”

---

Sursa & foto: bbc