Soiuri de vin în pericol din cauza încălzirii globale
Escrito por radio10.es el 2 de junio de 2025
Experții au identificat tipurile de vin care ar putea dispărea pe fondul încălzirii globale, unele dintre cele mai cunoscute soiuri de viță-de-vie din lume fiind amenințate de schimbările climatice.
Europa este recunoscută pentru unele dintre cele mai valoroase soiuri de viță-de-vie din lume, care au pus bazele unei industrii viticole de miliarde de euro.
Însă, în prezent, unele dintre vinurile preferate la nivel global ar putea deveni istorie, fiind afectate semnificativ de încălzirea globală care lovește și continentul european, potrivit publicației Daily Mail.
Aceste soiuri celebre de viță-de-vie ar putea fi alterate definitiv de temperaturile în creștere. Drept urmare, vinurile produse din ele și-ar putea modifica aroma în mod radical, iar unele ar putea chiar să dispară complet.

Care sunt tipurile de vin în pericol
Experții au explicat care sunt vinurile care riscă să dispară. Potrivit studiilor, vițele-de-vie din Franța, Spania și Italia sunt deja afectate de temperaturile ridicate în perioada de vegetație.
Această tendință duce la vinuri mai dulci, mai concentrate și cu un conținut mai ridicat de alcool, din cauza acumulării accelerate de zaharuri în struguri.
Un studiu realizat de Universitatea din Columbia Britanică s-a concentrat pe fenologia viței-de-vie – adică etapele de creștere și reproducere influențate de condițiile climatice anuale.
Cercetătorii au analizat 500 de soiuri de viță-de-vie din toată lumea, folosind 10 metode diferite de evaluare a climei.
Printre acestea s-au numărat: temperaturile minime în perioada de dezmugurire, valorile extreme din timpul sezonului de creștere și cantitatea de precipitații din perioada recoltei.
Europa a înregistrat cele mai mari schimbări climatice din anii 1970, cu o creștere semnificativă a numărului de zile cu temperaturi de peste 35°C și a valorilor maxime din timpul perioadei de maturare a strugurilor.
Printre cele mai cunoscute vinuri amenințate se numără: Pinot Noir și Sancerre (Franța), Rioja (Spania) și Brunello (Italia).
Pe măsură ce temperaturile cresc, zonele favorabile cultivării viței-de-vie se deplasează spre regiunile polare. În regiunile viticole tradiționale, strugurii se coc mai repede și devin mai dulci, ceea ce modifică aroma vinului și crește nivelul de alcool.
Modificările climatice pot duce la dispariția vinurilor cunoscute, deoarece procesul natural al fermentației transformă zaharurile în alcool, ducând la un dezechilibru organoleptic.
Vinul european riscă să-și piardă prospețimea
În plus, aciditatea vinului scade într-un climat cald, ceea ce înseamnă că vinul își pierde prospețimea și caracterul revigorant.
Nu doar gustul se modifică, ci și aspectul: pigmenții care oferă culoarea roșie se degradează sub efectul căldurii, iar taninurile – esențiale pentru textura vinului – nu se dezvoltă suficient dacă strugurii sunt recoltați prea devreme, o practică adoptată pentru a limita acumularea excesivă de zaharuri.
„Datele despre valurile de căldură din vestul, sudul și estul Europei arată că industria vinului european actual nu mai seamănă aproape deloc cu ceea ce era în urmă cu 40-50 de ani”, au conchis autorii studiului.
Sursa & foto: a1