Billie Eilish a dominat American Music Awards
Escrito por radio10.es el 27 de mayo de 2025
Cântăreața Billie Eilish a câștigat luni seară premiul pentru „Artistul anului” la gala American Music Awards (AMA), desfășurată în Las Vegas. Trofeele din cadrul evenimentului sunt acordate pe baza voturilor fanilor, notează Reuters.

Cântăreaţa pop americană s-a impus în faţa unor artiști consacrați precum Taylor Swift, Kendrick Lamar sau Morgan Wallen. A câștigat toate cele șapte categorii la care a fost nominalizată, inclusiv „Albumul anului” și „Artistul preferat în turneu”.
„E o nebunie. Am rămas fără cuvinte”, a declarat Billie Eilish într-un mesaj video transmis din Europa, unde se află în turneu. „Mi-ar fi plăcut să fiu acolo în această seară”, a adăugat ea. Billie Eilish, în vârstă de 23 de ani, a lansat cel de-al treilea album de studio, intitulat Hit Me Hard and Soft, în mai 2024.
Lista câștigătorilor de la AMA 2025
Cântăreaţa Gracie Abrams, cunoscută pentru piesa That’s So True, a câștigat premiul pentru „Artistul debutant al anului” și a transmis, la rândul ei, un mesaj video. Ea le-a mulțumit fanilor, spunând: „Am fost suficient de norocoasă să am de la cine învăța. Ei mi-au reamintit că lumina încă există în această lume.”
SZA a câștigat premiile pentru „Artista R&B preferată” și „Cântecul R&B preferat”, cu piesa Saturn. Becky G a fost desemnată artista latino preferată.
Multe dintre vedetele aflate pe lista nominalizaților nu au fost prezente la gală, care a fost transmisă în direct de postul CBS din sala de spectacole a hotelului Fontainebleau din Las Vegas.
Printre absenți s-a numărat și Beyoncé, care a câștigat premiile pentru „Artista country preferată” și „Albumul country preferat” (Cowboy Carter). Sunt primele trofee AMA ale vedetei americane la categorii dedicate muzicii country. Post Malone a fost desemnat „Artistul country preferat”.
Alte două mari vedete americane, Taylor Swift și Kendrick Lamar, au lipsit și ele. Kendrick Lamar, care a avut cele mai multe nominalizări (zece), a câștigat un singur premiu – „Cântecul hip-hop preferat” cu piesa Not Like Us.
Gala AMA 2025 a fost deschisă de Jennifer Lopez, care a susținut un microrecital de șase minute. A cântat și a dansat reinterpretând fragmente din 23 de hituri ale artiștilor nominalizați, printre care Birds of a Feather (Billie Eilish), Espresso (Sabrina Carpenter) și Texas Hold ’Em (Beyoncé).
Janet Jackson a fost recompensată cu trofeul Icon Award, acordat artiștilor cu influență globală în industria muzicală.
„Nu mă consider o legendă”, a spus Janet Jackson pe scenă. „Tot ce sper este să fiu o sursă de inspirație pentru alții, ca ei să își urmeze visurile și să aibă succes.”
Cântărețul Rod Stewart, în vârstă de 80 de ani, a primit un premiu pentru întreaga carieră. A interpretat piesa Forever Young (1984) și a vorbit despre începuturile sale, declarând: „Aveam o ambiție arzătoare de a cânta. Asta era tot ce voiam. Nu-mi doream nici bogăție, nici celebritate.”
Sursa & foto: proTV