Cât a durat cel mai lung conclav din istorie?

Escrito por el 8 de mayo de 2025

​ 

Filmul Conclave a readus în atenție ritualul solemn și misterios prin care este ales un nou papă. Acest proces, cunoscut sub numele de conclav, are o istorie de secole și este însoțit de o serie de fapte și anecdote mai puțin cunoscute publicului larg.

Conclavele cu durata cea mai lungă și cea mai scurtă

Cel mai lung conclav din istoria Bisericii Catolice a început în noiembrie 1268 și s-a încheiat în septembrie 1271, durând 1.006 zile. Cardinalii adunați la Viterbo, în nordul Romei, nu reușeau să ajungă la un consens pentru alegerea succesorului Papei Clement al IV-lea.

Exasperați de durata votului, locuitorii orașului i-au încuiat pe cardinali în clădire, de unde provine termenul „conclav”. În cele din urmă, după luni de blocaj, a fost ales Papa Grigore al X-lea printr-un compromis. Pentru a preveni astfel de situații, Grigore al X-lea a introdus în 1274 reguli stricte pentru conclave: dacă votul dura mai mult de trei zile, cardinalii primeau doar o masă pe zi. După opt zile, doar pâine, apă și vin.

Pe de altă parte, cel mai scurt conclav a avut loc în 1503, când Papa Iulius al II-lea a fost ales în doar câteva ore.

Capela Sixtină și locațiile conclavelor

Primul conclav găzduit în Capela Sixtină a avut loc în 1492. Începând cu anul 1878, toate conclavele se desfășoară aici, sub privirile frescelor lui Michelangelo. În prezent, cardinalii sunt cazați la hotelul Domus Santa Marta pentru un minim de confort și discreție.

Crize și controverse în istoria conclavelor

Între 1378 și 1417, Biserica Catolică a trecut prin Marea Schismă Occidentală, perioadă în care mai mulți „antipapi” au pretins titlul de pontif. Criza s-a încheiat cu alegerea Papei Martin al V-lea.

Conclavele din trecut au fost marcate și de probleme de igienă. Înainte de Domus Santa Marta, cardinalii dormeau în condiții insalubre, iar aerul era adesea „îmbâcsit și urât mirositor”.

Fapte mai puțin cunoscute despre papi

  • Cel mai tânăr papă: Ioan al XII-lea, ales la 18 ani, în 955.
  • Cei mai vârstnici papi: Celestin al III-lea și Celestin al V-lea, aleși la aproape 85 de ani.
  • Ultimul papă care nu a fost cardinal: Urban al VI-lea, ales în 1378.
  • Papi non-italieni celebri: Francisc (Argentina), Benedict al XVI-lea (Germania), Ioan Paul al II-lea (Polonia), Alexandru al VI-lea (Spania), Adrian al VI-lea (Țările de Jos).

Sursa & foto: proTV

  


Canción actual

Título

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake