Când este permis să speli în Săptămâna Mare. Zilele în care nu se fac treburi casnice

Escrito por el 14 de abril de 2025

​ 

Săptămâna Mare este o perioadă de profundă reculegere, smerenie și rugăciune, încărcată cu tradiții și obiceiuri străvechi. În această săptămână, spălarea hainelor este considerată un act lipsit de respect față de suferințele Mântuitorului.

Tradiții și reguli în Săptămâna Mare

Cunoscută și ca Săptămâna Patimilor, aceasta este ultima săptămână a Postului Paștelui și una dintre cele mai importante din calendarul creștin ortodox. Este o perioadă dedicată reflecției, rugăciunii și pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. În acest context, mulți credincioși se întreabă când este permis să spele rufe în Săptămâna Mare.

Conform tradiției populare, fiecare zi din această săptămână are o însemnătate aparte, iar anumite activități casnice sunt restricționate. Se recomandă ca spălatul rufelor să se încheie cel târziu miercuri. Joi și vineri sunt considerate zile cu încărcătură spirituală majoră, în care orice muncă în gospodărie trebuie evitată, mai ales spălatul, călcatul sau alte treburi casnice.

Joia Mare este rezervată vopsirii ouălor de Paște și ultimelor pregătiri. Spălatul hainelor în această zi este considerat o lipsă de respect față de patimile Domnului.
Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, este o zi de post aspru, de doliu și rugăciune. Nu se spală, nu se gătește, nu se muncește – este o zi de reculegere profundă.

Din punct de vedere religios, spălatul hainelor în ultimele zile ale Săptămânii Mari este nepotrivit. Credincioșii sunt sfătuiți să finalizeze toate treburile casnice până miercuri, pentru a se putea dedica rugăciunii și liniștii sufletești.

Semnificația fiecărei zile din Săptămâna Mare

  • Lunea Mare – amintește de smochinul neroditor blestemat de Iisus, simbol al sufletului fără fapte bune.
  • Marțea Mare – evocă parabola celor zece fecioare, simbol al vegherii și pregătirii spirituale.
  • Miercurea Mare – marchează trădarea lui Iuda pentru 30 de arginți.
  • Joia Mare – reamintește Cina cea de Taină, spălarea picioarelor ucenicilor și începutul suferinței lui Iisus.
  • Vinerea Mare – este ziua Răstignirii, de post negru și doliu.
  • Sâmbăta Mare – simbolizează odihna trupului lui Hristos în mormânt și coborârea sufletului Său în iad pentru mântuirea celor drepți.

Această săptămână sfântă este dedicată rugăciunii, smereniei și pregătirii pentru Învierea Domnului. Credincioșii participă la slujbele Deniilor, se spovedesc și se împărtășesc, intrând în spiritul celei mai mari sărbători creștine: Paștele.


Sursa & foto: a1.ro

  

COMENTARII


Canción actual

Título

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake