Românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru Statele Unite din 2025
Escrito por radio10.es el 8 de enero de 2025
Începând cu anul 2025, cetățenii români vor putea călători în Statele Unite fără vize. Departamentul de Stat al SUA va anunța oficial această decizie vineri, marcând un moment important în relațiile bilaterale dintre cele două țări.
Secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Alejandro Mayorkas, și ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, vor oficializa includerea României în programul Visa Waiver (VWP) în cadrul unei ceremonii care va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internă din Washington, D.C. Potrivit Ambasadei României în Statele Unite, în cadrul întâlnirii vor fi comunicate detalii tehnice și data exactă de activare a regimului fără vize pentru români.
România – prima țară din regiunea Mării Negre în programul Visa Waiver
România devine astfel prima țară din regiunea Mării Negre admisă în programul Visa Waiver. La evenimentul de vineri vor participa oficiali americani din Departamentele pentru Securitate Internă și de Stat, alături de reprezentanți ai Ambasadei României.
„Acesta este punctul culminant al unor ani de eforturi intense din partea oficialilor români și americani. Aderarea României la programul de scutire de vize reprezintă o recunoaștere a cooperării noastre economice și de securitate. Românii vor beneficia de călătorii mai ușoare, ceea ce va stimula comerțul, investițiile și turismul. În plus, prin respectarea cerințelor stricte ale programului, România devine o țară mai sigură, consolidându-și parteneriatul strategic cu Statele Unite”, a declarat ambasadorul Andrei Muraru.

Eforturi pentru admiterea în Visa Waiver
Decizia vine după ce România a îndeplinit toate criteriile programului, inclusiv reducerea ratei de refuz a vizelor sub pragul de 3%, atingând o rată de 2,61% în anul fiscal 2024. Pe lângă acest indicator, autoritățile române au implementat măsuri pentru securizarea documentelor de călătorie, combaterea terorismului și migrației ilegale, realizarea schimbului de informații și modificări legislative.
În 2023, România a desemnat un coordonator național și a creat un comitet inter-instituțional pentru gestionarea procesului de admitere în program. Aceste măsuri au fost completate de acorduri bilaterale și implementarea unor tehnologii avansate de securitate.
Ce înseamnă programul Visa Waiver
Programul Visa Waiver este un parteneriat de securitate care permite cetățenilor statelor incluse să călătorească în SUA fără viză, pentru perioade de până la 90 de zile, în scopuri turistice sau de afaceri.
În locul vizei, călătorii vor obține o autorizație de călătorie valabilă timp de doi ani, cu un număr nelimitat de intrări și ieșiri, pentru un cost de 21 de dolari.
Prin această aderare, România devine cel de-al 43-lea stat membru al programului Visa Waiver, consolidându-și statutul de partener strategic al Statelor Unite și deschizând noi oportunități pentru cetățenii săi.
Sursa: antena3.ro • Foto: unsplash
COMENTARII