Proteste masive în Spania împotriva planului de amnistie al premierului Sanchez pentru separatiștii catalani
Sute de mii de participanți în stradă Duminică, 12 Noiembrie, răspunzând apelului dreptei, împotriva strategiei premierului interimar Pedro Sanchez de a concede amnistie separatiștilor catalani în schimbul sprijinului pentru un nou mandat, relatează agențiile Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
Joi, Executivul a parafat un înțelegere cu formațiunea separatistă catalană Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia), în cadrul căreia se prevede adoptarea unei legislații discutabile care oferă amnistie celor care au fost condamnați în legătură cu încercarea Cataloniei de a se desprinde de Spania în anul 2017. Acest moment reprezintă una dintre cele mai serioase crize politice din istoria contemporană a Spaniei.
Acordul a provocat o undă de şoc în întreaga ţară, adversarii conservatori ai lui Sanchez acuzându-l pe acesta că pune în pericol statul de drept pentru propriul câştig politic.
“Nu vom tăcea până când vor fi organizate noi alegeri”, a afirmat Alberto Nunez Feijoo, conducătorul Partidului Popular (PP), principala forță de opoziție de dreapta. Declarația a fost făcută în fața unei mulțimi entuziaste adunate în Piața Puerta del Sol din Madrid.
Autorităţile au declarat că 80.000 de persoane au ieşit la Madrid, în timp ce PP, care a chemat la proteste în oraşe din întreaga Spanie, a estimat că numărul total este mai apropiat de un milion.
Mulţi au purtat steaguri spaniole şi ale UE, dar şi bannere cu sloganuri precum „respectaţi Constituţia”. La Barcelona, au manifestat 6.000 de persoane, potrivit poliţiei locale, în timp ce numărul manifestanţilor a ajuns la 30.000 în Granada şi la 50.000 în Sevilla, potrivit autorităţilor.
Proteste au avut loc și în alte localități precum Barcelona, Alicante, Sevilla, Salamanca, Santander, Palma. Acordul politic convenit de Sanchez a generat indignare în rândul partidelor de dreapta. După alegerile neconcludente din 23 iulie, socialiștii au dedicat săptămâni întregi negocierii cu partidele mai mici, inclusiv cu platforma de extremă-stânga Sumar și cu partidele naționaliste catalan, galician și basc. Confirmarea sprijinului din partea Junts, precum și a Partidului Naționalist Basc săptămâna trecută, ar oferi lui Pedro Sanchez, social democratul aflat pe poziția a doua în sondaje, o majoritate absolută în camera inferioară, compusă din 350 de membri. Acest lucru se va decide într-un vot programat în zilele următoare, cu sprijinul deputaților din partea partidului separatist condus de Carles Puigdemont, figura principală a tentativei de secesiune din 2017, care a fugit în Belgia pentru a evita urmărirea penală.
În schimbul susținerii sale, partidul lui Puigdemont a obținut adoptarea unei legi de amnistie pentru activiștii pro-independență care se confruntă cu procese judiciare, în special legate de evenimentele din 2017. De asemenea, au fost deschise negocieri privind diverse aspecte, inclusiv problema “recunoașterii Cataloniei ca națiune”. Opoziția spaniolă, precum și anumite sectoare ale sistemului judiciar și lideri moderati din Partidul Socialist condus de Sanchez, susțin că această măsură de amnistie încalcă principiile egalității, unității teritoriale și separării puterilor.
În cadrul Congresului Socialiștilor Europeni de la Malaga, Pedro Sanchez, aflat la conducere din 2018, a cerut Partidului Popular să “accepte rezultatele alegerilor și legitimitatea guvernului pe care îl vom forma în curând”. Partidul de extremă dreapta Vox s-a alăturat protestelor organizate de PP și apoi a participat la manifestații în fața sediului Partidului Socialist Spaniol (PSOE) din întreaga țară. La Madrid, liderul Vox, Santiago Abascal, a chemat la o mobilizare “permanentă” și “în creștere” pentru a împiedica ceea ce el consideră a fi o “lovitură de stat” reprezentată de acordul dintre socialiști și independențiștii catalani.
De peste o săptămână, sediul național al PSOE din Madrid este ținta demonstrațiilor zilnice organizate de grupuri asociate cu partidul de extremă dreapta VOX. Aceste proteste au degenerat în mai multe rânduri în confruntări violente între radicalii activiști și forțele de poliție.
AINES
COMENTARII