Se anunță lucrări la linia suburbană C-4B

Linia feroviară suburbană C-4B va fi prelungită între Colmenar Viejo și Soto del Real în cadrul unui proiect ce beneficiază de o investiție totală de 21,8 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene prin „Planul de Recuperare, Transformare și Reziliență”, în cadrul programului NextGenerationEU. În prezent, porțiunea cu pricina se termină în Colmenar Viejo, de unde pleacă o linie, fără serviciu de mai bine de 10 ani, care face legătura cu Soto del Real. După finalizarea lucrărilor, infrastructura din zonă va fi pregătită pentru a face posibilă circulația trenurilor de navetiști. Proiectul a fost atribuit asocierii dintre societățile Coalvi și Construcciones, Instalaciones y Tracción. Lucrările vizează platforma, a cărei lățime variază acum între 9,5 și 12,5 metri. Aceasta va fi extinsă la 13 metri, astfel încât pe viitor să poată găzdui calea de rulare dublă. Antreprenorii spun că lucrările nu vor afecta zonele protejate din Cuenca Alta del Manzanares și că se va lucra inclusiv la extinderea terasamentelor, prin defrișări și diverse măsuri de susținere a infrastructurii.

Proiectul mai presupune ridicarea căii de rulare, asamblarea unei noi suprastructuri, extinderea patului de ballast feroviar, amplasarea traverselor și așezarea noii șine. Noua secțiune va fi și electrificată. Acțiuni de construcție și reamenajare vor avea loc și la stația Soto Sur, prin extinderea și modificarea peroanelor, legătura dintre ele printr-un pasaj subteran și modificarea căii ferate, în zonele în care se impune reprofilarea acesteia. Tot în cadrul proiectului, vor fi amplasate noi dotări feroviare, vor fi adaptate pasaje supraterane, vor fi activate noi treceri pentru animale sălbatice și vor fi îmbunătățite drenajele longitudinale și transversale. Ruta zootehnică „Cordel de la carretera de Miraflores” va fi, de asemenea, reabilitată prin construirea unui drum nou, cu un pasaj superior peste ramificația de acces către Sotoferro și drumul M-862 inclus. Este important de știut că lucrările impun închiderea liniei în împrejurimile gării Colmenar Viejo și pe restul traseului respectiv.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

281 ascultãtori

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake