Lucrările de extindere întrerup o parte din transportul public în Madrid

Pentru călătorii din Madrid care utilizează serviciul dintre Chamartín-Clara Campoamor și Nuevos Ministerios urmează un an de coșmar. Lucrările de extindere care se vor desfășura în zonă vor afecta traficul mijloacelor de transport în comun, începând din luna februarie și până la finalul anului. Autoritățile au conceput un plan alternativ care include o creștere a locurilor din trenuri cu 15% pentru perioada vizată și linii alternative. Lucrările afectează liniile C-3 (Aranjuez-Chamartín), C-3a (Aranjuez-El Escorial), C-4 (Parla-Cantoblanco), C4-a (Parla-Alcobendas/S.S. de los Reyes) și C4-b ( Parla-Colmenar Viejo). Călătorii vor fi informați în permanență de această situație, fiind organizate campanii în mass-media și angajate peste 150 de persoane pentru serviciul clienți.

Lucrările au o valoare de 326 de milioane de euro și vizează holul principal spre nord și intervenții între căile 1 și 6. Scările și lifturile vor fi mutate, va fi realizată o nouă copertină și o pasarelă acoperită de 1.300 de metri pătrați. De asemenea, vor fi instalate și dispozitive tehnice și semnalizare între liniile 1 și 6 pentru a îmbunătăți funcționarea serviciului feroviar, iar peroanele 1, 2 și 3 vor fi recondiționate. În zonă circulă zilnic 1.246 de trenuri, cu o capacitate de 605.324 de locuri pe scaune. În urma lucrărilor capacitatea va crește cu 15%, dar se estimează că prin reorganizare se va ajunge la o majorare cu 25 sau chiar 30% a numărului de pasageri în fiecare zi.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

260 ascultãtori

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake