Mai multe spații pietonale și zone de odihnă în Rivas-Vaciamadrid

Administrația din Rivas-Vaciamadrid anunță debutul unui proiect cu finanțare europeană pentru amenajarea mai multor spații pietonale, zone verzi și spații de relaxare. Este vorba despre așa numitul Plan de Îmbunătățire și Revitalizare, intrata cum în cea de a cinci-a fază de derulare. Lucrările efective au început deja în luna decembrie anul trecut și au o durată estimată de trei luni.

Până acum s-a intervenit la demolarea unor trotuare pe bulevardul Covibar, iar în urma lucrărilor suprafața pietonală va fi extinsă, cu o nouă zonă verde cu copaci și mobilier stradal. De asemenea se va realiza și o zonă de relaxare pentru copiii și familiile din zonă.

Administrația transmite că lucrările vor servi și la îmbunătățirea accesului la unitățile școlare din zonă, influențând astfel siguranța elevilor și a familiilor acestora la intrarea și ieșirea din școală. Lucrările fac parte din Planul de Îmbunătățire și Revitalizare care presupun o investiție de peste jumătate de milion de euro, cofinanțată prin Fondurile FEDER ale Uniunii Europene, prin Strategia de Dezvoltare Urbană Durabilă și Integrată.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

287 ascultãtori

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Sibiu Original JSMateriales Rotusil Happy Cake

PUBLICITATE

Sibiu Original

JSMateriales

Rotusil

Happy Cake