Cât de discriminată este, în realitate, limba română în Ucraina și politica struțului aplicată de Ministerul Educației pe acest subiect

Deși este vorba despre un subiect delicat, speculat de propaganda rusă, Ministerul Educației nu este în stare să explice detaliile tehnice referitoare la subiectul studierii limbii materne de către comunitățile românești din Ucraina, nici măcar atunci când presa le solicită acest lucru.

Subiectul educației în limba maternă pentru românii din Ucraina a fost unul intens speculat de propaganda rusă, atât înainte de război, cât mai ales după începerea acestuia.

Mesajul pe scurt: ucrainenii își asupresc minoritățile pentru că nu-i lasă să învețe la școală în limba maternă. În cazul nostru e vorba de români, dar putem extrapola acum și la ruși. Iată, s-ar putea gândi unii, un alt motiv legitim pentru Putin să intervină militar în Ucraina pentru a-și apăra concetățenii.

Așa, judecat din avion, problema drepturilor românilor din Ucraina e legitimă și, în plus, prinde excelent la partea naționalistă din societatea românească.

De aici și propensiunea lui George Simion și a partidului AUR pentru subiect: aceștia militează în aceste zile pentru apărarea „minorității române” din Ucraina, într-un context însă în care nu doar aceasta este amenințată, ci întregul stat ucrainean. Ba chiar și statele din estul UE, inclusiv România.

E ca și cum dintr-o clădire aflată în flăcări pompierii ar interveni ca să-și extragă doar rudele, abandonându-i pe ceilalți în plata Domnului.

Dar să lăsăm la o parte retorica auristă și să mergem către un actor mult mai relevant în ceea ce privește drepturilor minorității românești din Cernăuți, Transcarpatia sau Odesa. Și anume statul român.

Este cunoscut faptul că în lipsa unor informații și analize care să ofere și alte perspective și nuanțe asupra unui subiect, oamenii tind să îmbrățișeze retorici radicale sau care simplifică foarte mult o problemă.

Cine ar trebui să aducă acele clarificări asupra subiectului educației în limba română din Ucraina? Primul pe listă, statul român prin instituțiile responsabile.

Educația în limba maternă pentru românii din Ucraina este doar unul dintre punctele aflate pe lista negocierilor între cele două state, desfășurate în ultimii ani. Dar este probabil unul dintre subiectele cele mai tehnice. De aceea nici nu este indicat să fie prezentat publicului doar din perspectivă ideologică.

În realitate, românii din Ucraina au dreptul să studieze în limba maternă, dar, în mod evident, nu cum se întâmpla înainte de 2017 și nici cum își doresc acum comunitățile de acolo. De fapt, corect ar fi spus cum își doresc o parte din comunitățile din Ucraina, pentru că alții, statistic cei mai numeroși, nici măcar nu se recunosc a fi români, ci moldoveni.

O schimbare bruscă a politicii Ucrainei și vremurile când nu eram chiar aliați

După momentul Maidan 2014, când Ucraina s-a întors dramatic cu spatele la Rusia și cu fața la Occident, la NATO și UE, autoritățile de la Kiev au emis mai multe legi care au restrâns drepturile minorităților etnice. În special, dar nu numai, este vorba despre folosirea limbii materne (rusa, româna, maghiara etc), în educație, administrație etc.

Înainte de a merge mai departe, ar trebui să ne amintim totuși faptul că, până în 2014, Ucraina nu era foarte apropiată de vecinii din UE, fiind influențată de politica externă a Rusiei.

„Mult timp, exercițiile militare ucrainene aveau ca inamic posibil România, ca stat membru NATO, în timp ce Rusia era aliatul de bază”, remarca jurnalistul român din Cernăuți Marin Gherman, într-un articol publicat anul trecut de pe site-ul Veridica.

O asemenea întoarcere a orientării unui stat, cu 180 de grade, nu poate produce efecte peste noapte. Este astfel ușor de înțeles faptul că politicienii ucraineni, chiar și cei pro-europeni, au privit și după 2014 oarecum cu suspiciune către comunitățile etnice, cum ar fi cea română, poloneză, maghiară etc (comunitatea rusă reprezintă o poveste separată). Iar acest lucru s-a răsfrânt și în ceea ce privește dreptul la educația în limba maternă, care până atunci fusese garantat.

Iată, de exemplu, ce spune un român din Cernăuți care după începerea războiului s-a refugiat în România:

„O narațiune care nu mi-a picat deloc bine în anii trecuți a fost aceea că școlile în limba maternă din Ucraina pregătesc absolvenți pentru țările din jur. Cu alte cuvinte, românii, maghiarii, polonezii din Ucraina studiau pe banii statului ucrainean și după aceea plecau să muncească în țările respective. Nu știu pe ce statistici se bazau aceste afirmații, dar erau cât se poate de greșite.

O altă teorie pe care am auzit-o a fost că minoritățile nu se integrează în societatea ucraineană pentru că învață în limba maternă, nu în ucraineană. Din nou, fals, și aș putea să exemplific cu cazul meu și al soției: amândoi am studiat 11 clase în limba română, apoi am mers la universități și am făcut studiile în limba ucraineană și acum profesăm. Soția a studiat medicina, eu științe politice”.

Spuneam că politicienii pro-europeni din Ucraina au dat mai multe legi menite să consolideze folosirea limbii ucrainene pe teritoriul țării: în 2017- Legea educației, în 2019- Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat și în 2020-Legea privind educația generală secundară. Mai sunt și altele, acestea sunt cele mai importante.

Un lucru care trebuie menționat aici este acela că, în opinia legiuitorului ucrainean, educația în limbile UE, deci și în limba română, beneficiază de derogări de la prevederea generală și anume că „educația în Ucraina se face exclusiv în limba ucraineană”. Altfel spus, româna ar fi privilegiată de exemplu în fața limbii ruse.

Ce anume s-a schimbat în privința educației în limbile minorităților

În esență, este vorba despre faptul că, până în 2017, minoritățile naționale din Ucraina aveau dreptul să studieze exclusiv în limba maternă în învățământul preșcolar, primar și secundar general, iar limba ucraineană era studiată ca materie separată.

După 2017, noua legislație a prevăzut înlocuirea treptată a disciplinelor predate în limba maternă cu cele predate în limba ucraineană. Reforma a început cu clasele primare, iar de la 1 septembrie 2022 va fi implementată și la clasele medii, iar din 2027 și la clasele superioare (9-12).

Cum se întâmplă concret lucrurile în școlile din Ucraina îmi explică tot românul din Cernăuți:

„Copilul meu este în clasa a patra și în acest moment mai are o singură oră de română pe săptămână. Chiar din clasa întâi numărul orelor predate în ucraineană crește treptat, nu numai în detrimentul limbii române, dar și a limbii engleze, de exemplu. În clasa a opta practic nu se mai predă nimic în limba română. Părerea mea personală este că se crează o adevărată ciorbă în capul copiilor care nu vor ști foarte bine niciuna din limbi: nici română, nici ucraineană. Și nici engleza, pe care am realizat că o învață foarte prost”.

Și Aurica Bojescu, secretarul executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, organizație care a redactat inclusiv un memoriu pe care l-a adresat autorităților române și ucrainene, spune că rezultatul pentru românii din Ucraina al acestei reforme a educației nu poate fi decât acela că „nu se va mai putea forma o elită în rândul comunității românești. De pe băncile școlii vor ieși doar absolvenți cu slujbe simple, meșteri, mecanici etc, nu și intelectuali”.

Ucrainenii sunt, evident, de altă părere.

Cum motivează autoritățile din Ucraina aceste schimbări?

Totul pleacă de la răspândirea limbii ruse într-un stat care până în 1990 a făcut parte din URSS.. De exemplu, un argument concret îl găsim în motivarea Curții Constituționale a Ucrainei (care în iulie 2021 a declarat constituțională legea din 2019 privind folosirea limbii ucrainene ca limbă de stat), citată în articolul juristului Vasile Țiple de pe Contributors:

„(…) pentru că limba de stat a fost studiată ca materie separată a rezultat un nivel scăzut de înțelegere și folosire a acesteia. Rezultatul a fost acela că se folosea limba rusă ca mijloc de comunicare interetnică și formarea de comunități izolate de participare la viața publică și procesul democratic”.

Judecătorii constituționali au exprimat practic această teamă pe care autoritățile ucrainene o au față de limba rusă. O atitudine explicabilă, atâta vreme cât Rusia a folosit întotdeauna limba pe ca un instrument de expansiune geopolitică.

De aici, pot fi mai bine înțelese și tendințele apărute recent în Ucraina, mai ales în contextul războiului, de a înlocui pur și simplu denumirea limbii ruse, astfel încât Rusia să nu mai aibă acest pretext de a-și invada vecinii.

Un articol relevant pe acest subiect poate fi citit aici: ​​Limba rusă, pretextul Moscovei de a-și invada vecinii. „În opinia mea, Ucraina va pune în discuție la nivel internațional redenumirea limbii ruse”- expert ucrainean.

Ce părere au românii din Ucraina despre această temere a ucrainenilor?

L-am întrebat din nou pe românul din Cernăuți: „Nu este una îndreptățită. Este adevărat că românii mai în vârstă vorbesc doar rusa, dar asta pentru că nu au avut unde învăța limba ucraineană. Școlile din perioada sovietică erau doar în rusă. Pe de altă parte, tinerii de azi cunosc limba ucraineană, chiar nu văd niciun pericol”.

Sunt lucrurile pierdute definitiv pentru comunitatea românească din Ucraina?

În niciun caz. Aminteam mai sus despre un memoriu adresat autorităților din cele două țări și am să prezint, pe scurt, câteva dintre cerințele comunității românești din Ucraina doar pe subiectul educației:

  • Menținerea și chiar lărgirea rețelei de instituții școlare și preșcolare cu instruire în limba română în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa, acolo unde populația românofonă este autohtonă și locuiește compact și tradițional, dar asigurând și studierea limbii ucrainene pentru a facilita integrarea efectivă în societatea ucraineană.
  • Interzicerea în școlile mixte, după absolvirea claselor primare, a combinării din clasa a 5-a a claselor cu predare în limba română cu cele cu predare exclusiv în limba ucraineană, excluzând astfel procesul de educație în limba maternă în școala secundară pe motiv de insuficiență de fonduri sau număr mic de elevi.
  • Unificarea programelor prevăzute pentru studierea limbii materne în școlile din regiunea Odesa cu cele din școlile din regiunea Cernăuți și Transcarpatia, folosind doar termenul științific de „limba română” (limba moldovenească nu există potrivit deciziei Curții Constituționale a Republicii Moldova).
  • Burse de studiu din partea României, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Aici trebuie făcută o mențiune importantă și anume aceea că datele oficiale ale MAE arată o diviziune a ceea ce noi numim generic „comunitate românească din Ucraina”: doar 151 de mii de membri ai acestei comunități se recunosc „români”, în timp ce 258 de mii spun că sunt „moldoveni” și vorbesc „moldovenește”.

Din nou, trebuie să ne întoarcem la narativele din perioada sovietică, care spuneau că românii și moldovenii sunt națiuni separate, idei care, din păcate, au fost îmbrățișate, până nu demult, și de o parte din „experții” ucraineni (să nu uităm de influența mare a Rusiei în această țară până în 2014).

Cel puțin la nivel oficial și declarativ însă, Ucraina arată (și arăta și înainte de război) o deschidere mare pe subiectul educației în limba română. Anul trecut, l-am cunoscut la Kiev pe Iuri Kononenko, un oficial din Ministerul Educației (șeful Departamentului principal pentru școala secundară și educația preșcolară) care-și manifesta speranța că România și Ucraina vor semna totuși într-un termen rezonabil așa-numitul „Protocol de cooperare în domeniul învățământului.”

Războiul a stopat lucrurile, nu mă îndoiesc că ele vor fi reluate, mai ales în noul context creat de invazia Rusiei. Iar problema așa-numitei „limbi moldovenești” era și atunci în fruntea listei de revendicări a părții românești, mai ales în contextul în care există din 2013 o decizie a Curții Constituționale din Moldova în sensul în care „limba moldovenească” nu există.

Dar, mai spunea anul trecut oficialul de la Kiev, nicio instituție din Ucraina nu poate să-i oblige pe cetățenii respectivi să se recunoască „români”, dacă ei se consideră o minoritate distinctă și anume „moldovenească”. Greu de spus dacă așa stau lucrurile, practica a dovedit că schimbările țin mai mult de voință politică decât de altceva.

În orice caz subiectul va trebui să-și găsească o rezolvare în cel mai scurt timp. Așa cum de altfel a afimat și președintele Volodimir Zelenski, cu ocazia unui interviu pe care l-a dat în martie, când a promis semnarea unui acord cu țările vecine, printre care și România, pentru protejarea limbilor minorităților naționale.

Ministerul Educației din România refuză să vorbească pe acest subiect

Dar dacă tot vorbim despre ce nu au făcut ucrainenii pentru concetățenii noștri de pe teritoriul lor, să vedem și cum se poziționează și autoritățile din România.

Nicio lege din Ucraina nu interzice, de pildă, deschiderea de școli private pentru minoritățile de acolo. România nu a deschis totuși niciuna, spre deosebire de Ungaria, de pildă, una dintre țările cele mai vocale în ceea ce privește apărarea comunităților maghiare din alte țări. Inclusiv Comisia de la Veneția a recomandat și acest mecanism pentru asigurarea educației în limba maternă.

În al doilea rând, nici nu este foarte clar despre câți elevi români din Ucraina ar fi vorba. Nu există date oficiale recente comunicate de statul român.

Dintr-un articol scris tot de juristul Vasile Țiple pe Contributors, aflăm că ar exista 69 de școli cu predare în limba română în care ar învăța aproximativ 20 de mii de copii aparținând minorității etnice române. La o comunitate pretinsă de peste 400 de mii de români, potrivit datelor MAE, cifrele acestea ar trebui să dea de gândit.

În fine, am încercat să obțin toate aceste lămuriri chiar de la Ministerul Educației, care a fost parte activă în procesul de negociere care s-a întins pe mai mulți ani, dar m-am lovit de o tăcere extrem de neplăcută.

Pe 29 martie, am trimis o solicitare oficială pentru a mă întâlni cu o persoană care a participat la negocierile dintre România și Ucraina pe tema educației în limba română pe teritoriul Ucrainei.

Pe 7 aprilie, mi s-a cerut să trimit întrebările scrise pe mail pentru că nu dorește nimeni să se întâlnească cu mine pe acest subiect. Am trimis întrebările, degeaba însă.

Zilele trecute am revenit fără succes cu un telefon la Biroul de presă al Ministerului Educației. Nici până în ziua de azi nu am primit vreun răspuns.

În total, au trecut 42 de zile, minus cele nelucrătoare, în orice caz suntem în afara legii.

O politică a struțului, care-și băgă capul în nisip ca să scape de probleme, cum probabil numai autoritățile din România știu să facă. Iar în acest timp, jumătățile de adevăr și fake news-urile despre românii din Ucraina circulă libere pe internet.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Generated by Feedzy