Scurgere de informații în SUA. Curtea Supremă se pregătește să anuleze dreptul la avort

Curtea Supremă a Statelor Unite se pregăteşte să anuleze decizia istorică din 1973 prin care ea a recunoscut dreptul la avort, a relatat luni seară publicaţia Politico, sprijinindu-se pe o scurgere inedită de documente, potrivit AFP.

Într-un articol care trimite o undă de şoc la Washington, publicaţia de ştiri susţine că a intrat în posesia unui draft al unei hotărâri majoritare redactat de judecătorul conservator Samuel Alito şi datat 10 februarie.

Decizia Roe vs. Wade care, în urmă cu aproape jumătate de secol, a stabilit că Constituţia americană protejează dreptul femeilor la avort, a fost “complet lipsită de fundament de la început”, conform acestui text de 98 de pagini care ar putea face obiectul unor negocieri până la 30 iunie.

“Considerăm că Roe vs. Wade trebuie anulată”, scrie Samuel Alito în document, intitulat “Avizul Curţii” şi publicat pe site-ul Politico.

“Avortul constituie o chestiune morală profundă”, afirmă Alito.

“Constituţia nu le interzice cetăţenilor din fiecare stat să reglementeze sau să interzică avortul”, în opinia sa.

“Concluzia ineluctabilă este că dreptul la avort nu este profund înrădăcinat în istoria şi tradiţiile naţiunii”, a adăugat el.

Potrivit judecătorului, acest drept “nu este protejat de nicio dispoziţie din Constituţie”.

Dacă această concluzie va fi reţinută de Înalta Curte, atunci SUA ar reveni la situaţia care era în vigoare înainte de 1973, când fiecare stat era liber să interzică sau să autorizeze avorturile.

Date fiind fracturile geografice şi politice majore pe acest subiect, jumătate dintre state, în special din sudul şi centrul conservatoare şi religioase, ar urma să interzică rapid procedura pe teritoriul lor.

“Să fie clar: este un draft. Este scandalos, fără precedent, dar nu este final: avortul rămâne dreptul vostru şi este încă legal”, a scris pe Twitter organizaţia Planned Parenthood, care gestionează numeroase clinici care practică avorturi.

Curtea Supremă a fost profund remaniată de fostul preşedinte republican Donald Trump care, în cinci ani, a adus trei magistraţi, întărind astfel majoritatea sa conservatoare (şase judecători din nouă).

Începând din septembrie, această nouă Curte Supremă le-a transmis mai multe semnale favorabile celor care se opun avortului.

Mai întâi, ea a refuzat să împiedice intrarea în vigoare a unei legi în Texas care limitează dreptul la avort la primele şase săptămâni de sarcină, comparativ cu două trimestre în cadrul legal actual.

La examinarea în decembrie a unei legi din Mississippi, care chestiona de asemenea perioada legală pentru avort, o majoritate a magistraţilor au lăsat de înţeles clar că ei sunt pregătiţi să modifice sau chiar să anuleze decizia Roe vs. Wade.

Documentul prezentat de Politico are legătură cu acest dosar. Publicarea sa constituie o scurgere rară de informaţii pentru Curtea Supremă, unde secretul deliberărilor nu a fost aproape niciodată încălcat.

“Sunt aproape sigur că nu a mai avut loc niciodată o astfel de scurgere de informaţii” la Curtea Supremă, a comentat pe Twitter juristul Neal Katyal, care a pledat în mai multe rânduri în numele administraţiei lui Barack Obama în faţa înaltei instanţe. În opinia sa, există “mai multe semne” care lasă de înţeles că documentul este real.

Curtea Supremă a refuzat să răspundă unei solicitări a AFP de a face un comentariu.

Fără a aştepta decizia oficială, aproximativ 200 de apărători ai dreptului la avort s-au adunat spontan luni seară în faţa templului de marmură albă care găzduieşte Curtea Supremă la Washington.

În apropiere, un mic grup de opozanţi ai avortului celebra la rândul său viitoarea anulare a deciziei Roe vs. Wade.

Divizată, clasa politică a reacţionat de asemenea puternic la articolul din Politico.

Mai mulţi aleşi democraţi au spus că el confirmă “urgenţa” de a introduce în lege dreptul la avort. “Trebuie să protejăm dreptul de a alege şi de a înscrie (decizia) Roe vs. Wade în lege”, a scris pe Twitter senatoarea Amy Klobuchar.

O propunere în acest sens a fost adoptată de Camera Reprezentanţilor, însă ea s-a blocat în Senat din cauza opoziţiei feroce a republicanilor.

Aceştia din urmă au salutat, în schimb, intenţia de anulare a deciziei Roe vs. Wade. “Este cea mai bună şi cea mai importantă veste din viaţa noastră”, a comentat Marjorie Taylor Green, membră a Camerei Reprezentanţilor, în timp ce colegul său Josh Hawley a cerut Curţii să publice “imediat” hotărârea.

COMENTARII


Acum la Radio 10.es

Titlu

Artista

PUBLICITATE

Generated by Feedzy